Aproape jumătate dintre germani cred că Angela Merkel ar trebui să demisioneze înainte de viitoarele alegeri – sondaj
Potrivit sondajului, 47% dintre cei intervievaţi au declarat că ar dori ca dna Merkel să demisioneze înainte de viitoarele alegeri, şi numai 36% că ar dori ca şefa guvernului să încheie un al patrulea mandat.
Comparativ cu luna octombrie, ancheta de opinie arată că sprijinul faţă de cancelarul Merkel a scăzut. Un sondaj realizat atunci tot de YouGov, imediat după alegerile federale de pe 24 septembrie, indica faptul că 36% dintre respondenţi erau favorabili unei plecări din funcţie înainte de termen a cancelarului, iar 44% erau de opinie contrară.
Blocul conservator CDU/CSU şi social-democraţii încep pe 7 ianuarie discuţii exploratorii care ar putea conduce fie la refacerea ‘marii coaliţii’, fie la un guvern minoritar condus de Angela Merkel.
Un eşec total al acestor discuţii ar însemna, cel mai probabil, organizarea de alegeri anticipate în 2018.