Aproape jumătate dintre români vor vacanţă all-inclusive. Care este bugetul mediu alocat

Economica.net
18 07. 2014
nature___beach__038239__51382100

Conform cercetării, 81% dintre respondenţii chestionaţi şi care au copii cu vârste sub 18 ani au spus că merg în vacanţe împreună cu aceştia, în timp ce 42% afirmă că preferă sejururile all inclusive. Totodată, din totalul amatorilor de ‘all inclusive’, 64% au precizat că ar prefera ca aceste sejururi să fie în România. Gradul de satisfacţie faţă de serviciile hoteliere din România este unul moderat, 41% dintre respondenţi declarându-se destul de mulţumiţi, în timp ce doar 7% spun că sunt foarte mulţumiţi, iar 4% nu sunt deloc mulţumiţi.

Persoanele care preferă vacanţele ‘all inclusive’ în străinătate aleg cu preponderenţă ca destinaţie Turcia (22%), urmată de Grecia (14%) şi Spania (12%).

Statistica IRES relevă că, în ultimii zece ani, unu din cinci români a fost în fiecare an în vacanţă pe perioada verii.

În privinţa destinaţiilor pentru vacanţa de vară din ultimul deceniu, 65% dintre repondenţi au preferat România, 18% au fost plecaţi atât în străinătate, cât şi în ţară, iar 16% doar în străinătate.

Aproape un sfert dintre români (22%) nu au fost vreodată pe litoralul românesc, 37% spun că au fost înainte de anul 2000 iar 14% au fost anul trecut. Dintre cei care au ales plajele din România pentru vacanţă, 84% se declară mulţumiţi şi foarte mulţumiţi de sejururile petrecute la Marea Neagră

Per ansamblu, o treime dintre cei chestionaţi ar alege destinaţii din străinătate pentru petrecerea vacanţei de vară iar 59% dintre ei spun că preferă România. Dintre ţările în care românii ar dori să-şi petreacă vacanţa de vară, pe primele locuri se află Grecia (21%), urmată de Spania (15%), Italia (12%) şi Turcia (9%).

Anul acesta, aproape trei sferturi (73%) dintre participanţii la studiul IRES care vor mai pleca în vacanţa de vară declară că aleg România, ca destinaţie.

În privinţa bugetului alocat, în vacanţa de vară de anul trecut, cei mai mulţi respondenţi spun că au cheltuit sub 2.000 de lei şi doar 10% au depăşit suma de 6.000 de lei.

În acest an, aproape 45% dintre românii care vor merge în vacanţa de vară arată că vor cheltui cel mult 2.000 de lei, 16% vor aloca între 2.001 şi 3.000 de lei şi 10% între 4.001 şi 5.000 de lei.

Pe de altă parte, o treime dintre repondenţi spun că obişnuiesc să se cazeze, în vacanţa de vară, la hoteluri, 22% aleg pensiunile, 7% locuiesc la prieteni sau rude, 6% închiriază un apartament şi 5% închiriază o casă sau o vilă. Peste jumătate dintre cei care aleg hotelurile (53%) preferă un hotel de 3 stele, 20% aleg unul de două stele, iar 17% unul de patru stele. Pensiunile cel mai des căutate sunt cele de trei margarete (45%).

Ca mijloace de transport folosite de către români, sondajul citat menţionează că 64% dintre aceştia preferă maşina personală, 13% trenul, 10% avionul şi 8% autocarul.

Sondajul IRES a fost realizat în perioada 9-10 iulie 2014, pe un eşantion de 1.473 de persoane de 18 ani şi peste, iar marja de eroare este de +/-2,4%.