Aproape toate estimările de pe Wall Street privind piaţa financiară au fost eronate în 2012

Aproape toate estimările de pe Wall Street privind evoluţia pieţei financiare în 2012 au fost eronate, pornind de la anticiparea prăbuşirii Europei de către John Paulson şi până la avertismentul Morgan Stanley privind un declin al acţiunilor americane, relatează Bloomberg.
Economica.net - vin, 04 ian. 2013, 14:11
Aproape toate estimările de pe Wall Street privind piaţa financiară au fost eronate în 2012

Paulson, care administrează fonduri de hedging cu active de 19 miliarde de dolari, a afirmat că zona euro se va destrăma şi a pariat împotriva obligaţiunilor suverane din regiune.

Morgan Stanley a prognozat că indicele Standard&Poor’s 500 va scădea cu 7% în 2012, în timp ce Credit Suisse a estimat că vor avea loc fluctuaţii mari ale preţurilor acţiunilor.

Toate aceste proiecţii s-au dovedit a fi eronate, iar investitorii ar fi făcut bine să îl asculte pe directorul general al Goldman Sachs, Lloyd C. Blankfein, care a spus că cel mai mare risc este să fii prea pesimist.

Prognozele greşite arată că şi cele mai mari bănci şi cei mai de succes investitori nu au reuşit să anticipeze cum vor fi influenţate pieţele de acţiunile întreprinse de guverne.

Măsurile de stimulare fără precedent ale băncilor centrale din Statele Unite şi Europa au dus la creşterea cu 16% a indicelui Standard&Poor’s 500, incluzând dividendele, în timp ce un indice privind volatilitatea calculat de Chicago Board Options Exchange a scăzut cu 23%.

Investitorii în obligaţiuni guvernamentale elene au câştigat 78%, chiar dacă Warren Buffett le-a calificat drept „periculoase”.

„Au dat prea multă atenţie temerilor de moment. Au fost îngrijoraţi de un guvern disfuncţional în SUA, de un cutremur în zona euro şi de o implozie a Greciei şi Portugaliei”, a spus Jeffrey Saut, manager de fonduri la Raymond James & Associates în St Petersburg, Florida.

În loc să se uite la ce este în jur, investitorii au permis ca temerile provocate de evenimentele macroeconomice să le influenţeze percepţia, a adăugat el.

Te-ar mai putea interesa și
Ucraina cere acțiuni concrete din partea Europei și a Statelor Unite împotriva Rusiei, după un nou atac rusesc cu 300 de drone
Ucraina cere acțiuni concrete din partea Europei și a Statelor Unite împotriva Rusiei, după un nou atac rusesc cu 300 ...
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a făcut apel marți la SUA și Europa, îndemnându-le la o acțiune concretă împotriva Rusiei, denunțând un nou atac nocturn al Moscovei, care a......
Declinul demografic continuă. Populaţia României scade şi în luna aprilie
Declinul demografic continuă. Populaţia României scade şi în luna aprilie
Sporul natural s-a menţinut negativ (-9.065) şi în luna aprilie a acestui an, numărul deceselor înregistrate fiind de ...
Apple a prezentat la WWDC 2025o versiune nouă a iPadOS 26
Apple a prezentat la WWDC 2025o versiune nouă a iPadOS 26
Apple a prezentat la WWDC 2025 iPadOS 26, o nouă versiune a sistemului de operare care stă la baza tabletelor dezvoltate ...
Ritmul de creștere al exporturilor chinezești,  la cel mai scăzut nivel din ultimele trei luni, afectate de creșterea taxelor vamale impuse de SUA
Ritmul de creștere al exporturilor chinezești, la cel mai scăzut nivel din ultimele trei luni, afectate de creșterea ...
Ritmul de creștere a exporturilor Chinei a încetinit în luna mai la cel mai scăzut nivel din ultimele trei luni, în ...