Aproape trei sferturi din timpul petrecut de utilizatori pe smartphone este concentrat pe numai trei aplicaţii
Raportul pe 2016 privind media digitală întocmit de comScore scoate în evidenţă câteva aspecte interesante despre piaţa internetului mobil şi a aplicaţiilor de smartphone. Printre acestea, faptul că atenţia utilizatorilor se concentrează asupra unui număr extrem de redus de aplicaţii.
Din timpul total dedicat de către utilizatori folosirii aplicaţiilor, primele trei cele mai populare aplicaţii însumează 73 de procente. Asta înseamnă că, în aproape trei sferturi din timp, utilizatori folosesc numai trei aplicaţii, indiferent cât de multe alte aplicaţii au instalate pe telefon.
Acest indicator este important pentru acei dezvoltatori de aplicaţii şi companii care urmăresc nivelul de implicare al utilizatorilor săi. Implicarea utilizatorului reflectă, în ultimă instanţă, calitatea serviciului oferit.
Cunoaşterea faptului că atenţia utilizatorului este direcţionată către un număr mic din aplicaţiile importante ar putea fi descurajator pentru micii dezvoltatori de aplicaţii, care au şanse minime să poată vreodată să se compare din acest punct de vedere cu Facebook ori Google.
Publisherii vor afla cu interes că pentru a se bucura şi de trafic şi de engagement, au nevoie să suplinească site-ul cu o aplicaţie. Dacă traficul adus de un site mobil este, în medie, de trei ori mai mare decât cel ce poate fi obţinut prin intermediul unei aplicaţii, aceasta din urmă aduc un engagement de 20 de ori mai mare din partea utilizatorilor.