Aproape un american din şapte, fără asigurare de sănătate în 2011
Aproximativ 46,3 milioane de persoane (15,1%) nu erau asigurate pe caz de boală în momentul la momentul studiului, 58,7 milioane (19,2%) nu aveau asigurare la un moment dat al anului de până în perioada la care a fost realizat studiul, iar 34,2 milioane (11,2%) nu erau asiguraţi de mai mult de un an, potrivit acestei anchete a Centrelor de Control al Bolilor (CDC).
Studiul este publicat în contextul în care Statele Unite aşteaptă o decizie a Curţii Supreme, cea mai înaltă instanţă judiciară din ţară, asupra reformei emblematice a preşedintelui Barack Obama , care prevede obligativitatea asigurării de sănătate.
Aproximativ 7% dintre copii, cu vârste de până la 18 ani, nu erau asiguraţi la momentul la care au fost chestionaţi, în aceeaşi situaţie aflându-se 27,9% dintre persoanele cu vârste cuprinmse între 19 şi 25 de ani, adică 8,4 milioane de persoane, precizează studiul.
Numărul de persoane neasigurate a înregistrat o scădere la toate categoriile de vârstă în comparaţie cu anul precedent, relevă studiul, care arată că cele mai afectate sunt persoanele sărace (40% nu au asigurare), hispanicii, cei fără studii şi şomerii.
Datele publicate reprezintă proiecţii la nivel naţional şi se bazează pe interviuri realizate în 32 dintre cele 50 de state americane.