Aproape unu din trei americani a fost sărac în perioada 2009-2011
Potrivit acestui studiu, 31,6% dintre americani au cunoscut sărăcia timp de cel puţin două luni în perioada 2009-2011, cu 4,5 puncte procentuale mai mulţi decât în anii 2005-2007.
„Când oamenii văd statistici despre sărăcie, cred că aceste persoane au fost sărace toată perioada”, însă „acest studiu ne permite să observăm cum intră sau ies persoanele din sărăcie”, a subliniat Ashley Edwards, o analistă la Biroul de Recensământ, citată în comunicat.
În timpul recesiunii, americanii s-au confruntat cu sărăcia pe o perioadă mediană de 6,6 luni, în comparaţie cu cele 5,7 luni în cursul perioadei precedente.
La începutul perioadei (ianuarie şi februarie 2009), 37,6 milioane de americani erau afectaţi de sărăcie, însă mulţi au ieşit din această situaţie. În total, 12,6 milioane de americani, adică 35,4%, care erau săraci în 2009, nu mai erau săraci în 2011. În schimb, 26,4% au rămas în această situaţie timp de aproape trei ani (34 de luni).
Invers, alţi americani au devenit săraci în timpul crizei. Aproximativ 13,5 milioane de persoane, adică 5,3% din populaţie, care nu erau săraci în 2009, au devenit săraci în 2011.
În aceeaşi perioadă, 44% dintre americani au ieşit din sărăcie după patru luni, iar pentru 15,2% dintre americani sărăcia a durat peste un an.
Odată devenite sărace, durata mediană a sărăciei persoanelor în vârstă (peste 65 de ani) atingea 8,3 luni, mai mare decât în cazul copiilor sau adulţilor activi.
Durata mediană a sărăciei este mai mare în gospodăriile mamelor celibatare (8,4 luni) decât cea a gospodăriilor cuplurilor căsătorite (5,6 luni).
Hispanicii sunt mai susceptibili să devină săraci decât persoanele de culoare, dar mai susceptibile să iasă din sărăcie, cu o durată mediană de sărăcie mai puţin lungă (6,4 luni) decât a persoanelor de culoare (8,5 luni).
Biroul de Recensământ calculează sărăcia exclusiv pe baza veniturilor, fără să ţină cont de anumite ajutoare guvernamentale, ca bonuri alimentare. Pragul sărăciei, în 2011, pentru o gospodărie de patru persoane, era de 23.021 de dolari pe an (11.484 de dolari pentru o singură persoană).