A fost aprobat ajutorul de minimis pentru susţinerea producţiei de usturoi. Sprijin financiar de 1.000 euro/ha
Schema de ajutor de minimis se desfăşoară pe o perioadă de 3 ani, respectiv 2019-2021, iar sprijinul financiar este de 1.000 euro/ha cultivat cu usturoi şi se calculează proporţional cu suprafaţa de pe care s-a obţinut o cantitate minimă de 3.000 kg/ha. Bugetul pentru anul 2019 este de două milioane de euro (9,3 milioane de lei) şi se aprobă anual.
Cererile se vor depune la Direcţiile pentru Agricultură Judeţene, până la data de 15 mai, inclusiv, de către producătorii agricoli persoane fizice care deţin atestat de producător; producătorii agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, constituite potrivit OUG nr. 44/2008; producătorii agricoli persoane juridice.
Pentru a fi eligibili, beneficiarii trebuie să îndeplinească următoarele criterii cumulativ: să deţină o suprafaţă cultivată cu usturoi de minim 3.000 mp; să obţină o producţie de minimum 3 kg usturoi/10 mp; să fie înregistraţi în evidenţele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafeţele cultivate cu usturoi în anul de cerere; să facă dovada producţiei realizate, prin documente justificative.
Valorificarea producţiei se face în perioada 1 iulie – 29 noiembrie, inclusiv a anului de cerere. Documentele justificative (bonul fiscal/factura/fila/filele din carnetul de comercializare) care atestă comercializarea producţiei de usturoi valorificate în anul 2019 se depun la Direcţiile Agricole Judeţene până la data de 29 noiembrie, inclusiv.