Aproximativ 100.000 de persoane, evacuate în Vietnam înainte de sosirea taifunului Haiyan
Evacuările au început în provinciile Danang şi Quang Ngai (centru), anunţă cotidianul Tuoi Tre, în timp ce ţara a fost plasată în stare de alertă.
Şcolile s-au închis, iar locuitorii care trăiesc în satele de coastă cele mai expuse furtunii au fost mutaţi în adăposturi, în clădiri publice construite în zonele mai înalte, au precizat ziarele oficiale.
Haiyan, considerat cel mai violent taifun din 2013 şi unul dintre cele mai puternice care a traversat uscatul în ultimele decenii, ar urma să îşi piardă din forţă în momentul în care va ajunge în Vietnam.
Dar el rămâne în categoria supertaifunurilor, cu un potenţial de „dezvoltare serios”, a declarat premierul Nguyen Tan Dung în cadrul unei reuniuni de urgenţă, vineri.
Filipinele încercau să stabilească un prim bilanţ sâmbătă dimineaţa, la o zi după trecerea taifunului Haiyan prin centrul arhipelagului, dar numeroase oraşe şi sate afectate de furtună erau în continuare inaccesibile.
Un oficial local din cadrul aviaţiei civile a putut totuşi să afirme prin radio că a văzut aproximativ 100 de morţi zăcând pe marginea străzilor, în oraşul Tacloban (centru, insula Leyte).