Aproximativ 380 de angajaţi ai Romgaz din Mediaş s-au aflat în grevă japoneză

Economica.net
04 04. 2013
romgaz_74973000

Liderul de sindicat de la Romgaz, Ioan Stoicovici, a declarat corespondentului MEDIAFAX că angajaţii din sediul central al societăţii, aflat în localitatea sibiană Mediaş, s-au aflat, joi, în grevă japoneză, purtând banderole albe pe braţe.

„Biroul Executiv a decis ca doar angajaţii din sediul central, aproximativ 380 de persoane, să intre în grevă japoneză. Acesta este un prim semnal de alarmă pe care am vrut să-l tragem faţă de intenţia deschiderii unui sediu secundar al Romgaz la Bucureşti. Decizia a venit de sus: se înfiinţează la Bucureşti un sediu secundar. Ce garanţie avem noi că a doua decizie nu va fi: sediul secundar din Bucureşti devine sediu central?”, a spus Stoicovici.

Potrivit acestuia, angajaţii Romgaz nu sunt de acord cu deschiderea unui sediu secundar în Capitală deoarece „companiile care au sediile în Bucureşti au probleme financiare”.

„De fiecare dată când se schimbă miniştri, ne aşteptăm să le vină idei de mutare a sediului Romgaz la Bucureşti. Au încercat Berceanu, Videanu şi acum Niţă. Nu vedem care este rostul acestei mutări. Să devină Mediaş o zonă defavorizată? Noi la Mediaş de o sută de ani extragem gazul, de ce să se mute sediul la Bucureşti?. Ca să ajungem ca Hidroelectrica în insolvenţă, ca să avem probleme ca CFR-ul. Toate companiile care au sediile în Bucureşti au probleme”, a afirmat Ioan Stoicovici.

Acesta a adăugat că sindicaliştii cer premierului Victor Ponta să le dea asigurări clare că nu se va înfiinţa un sediu secundar al Romgaz la Bucureşti, în caz contrar existând posibilitatea să declanşeze greva generală.

„Nu ne ajunge dacă iese în presă (Victor Ponta – n.r) şi zice că nu se mută sediul la Bucureşti. Trebuie să liniştească oamenii din Mediaş că nu se va deschide niciun fel de sediu al Romgaz la Bucureşti, altfel ar putea să vină să zică că se face sediu principal din acel sediu secundar. Se poate ajunge şi la grevă de avertisment, la grevă generală. Noi am mai ieşit în faţa Primăriei, am blocat drumul. Se poate ajunge acolo din nou”, a declarat liderul de sindicat.

Stoicovici a adăugat că a cerut o întrevedere cu prefectul de Sibiu, Ovidiu Sitterli, căruia intenţionează să îi înmeneze o notă de protest care să ajungă la primul-ministru.

Potrivit reprezentanţilor Prefecturii Sibiu, vineri dimineaţă a fost convocată o şedinţă extraordinară a Comisiei de dialog social, urmând să fie dezbătută situaţia de la Romgaz.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Romgaz, Ioana Abramiuc, a declarat că activitatea societăţii nu a fost perturbată pe timpul grevei japoneze a angajaţilor, aceştia îndeplinindu-şi obligaţiile de serviciu.

Presa sibiană a scris în ultima vreme despre zvonuri potrivit cărora ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă, intenţionează să transfere sediul central al Romgaz de la Mediaş la Bucureşti.

Primarul Sibiului, Klaus Iohannis, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că, din informaţiile sale, este în discuţie deschiderea unui sediu secundar al societăţii la Bucureşti, nu mutarea sediului central, apreciind că „transferarea Romgaz din Mediaş în orice altă parte ar fi o eroare gravă”.