Aproximativ 40 de persoane vor fi reţinute în dosarul evaziunii de peste 40 milioane de euro – surse

Economica.net
25 07. 2012
dii_94214200

Potrivit surselor citate, până la momentul transmiterii acestei ştiri, la sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) au fost aduse peste 120 de persoane, dintre care au fost audiate aproximativ 60.

Aceleaşi surse spun că audierile vor continua pe durata de nopţii, iar cazul a aproximativ 40 de persoane vor fi emise ordonanţe de reţinere. Persoanele reţinute vor fi trimise apoi la instannţă, cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.

Până în prezent, mai multe persoane audiate au fost lăsate să plece, în cazul unora dintre acestea nefiind emise măsuri preventive precum interdicţia de a părăsi localitatea sau ţara, au mai spus sursele citate.

Sursele au mai precizat că procurorii DIICOT verifică în principal activitatea a două dintre firmele din acest dosar, respectiv Novicio Food &Beverage SRL Ilfov şi Lemarco SA Bucureşti. Acestea sunt importatoare de zahăr, iar motivul audierilor voluminoase în dosar este dat de faptul că anchetatorii verifică activitatea tuturor firmelor care au întreprins relaţii comerciale cu cele două societăţi comerciale.

Procurorii au precizat, marţi dimineaţă, că la sediul DIICOT – Structura Centrală urmează să fie duse la audieri aproximativ 125 de persoane în cazul cărora a fost începută urmărirea penală pentru constituire a unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală şi spălare de bani.

Printre cei deja aduşi la sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) se numără Octavian Grecu, zis „Butoane”, şi fiul acestuia, Viorel Grecu.

Octavian Grecu a fost adus la DIICOT în jurul orei 13.45, el declarând că nu este vorba despre nicio evaziune fiscală şi că nu ştie de ce a fost ridicat de anchetatori. „Nu este nicio evaziune fiscală, nu ştiu ce se întâmplă”, a spus el, întrebat despre acuzaţiile care îi sunt aduse în dosarul de evaziune fiscală.

Totodată, anchetatorii au adus mai mulţi saci cu probe ridicate în urma percheziţiilor efectuate marţi în acelaşi dosar. De la locuinţele suspecţilor au fost ridicate bibliorafturi cu documente, imprimante, calculatoare, dar şi o sabie şi mai multe arme de vânătoare.

Senatorul de Giurgiu Cezar Măgureanu, fiica şi ginerele său sunt implicaţi într-o reţea de evazionişti, alături de Octavian Grecu, zis „Butoane”, de şefi din ANAF, de comisari ai Gărzii Financiare Centrale şi din Giurgiu şi ai Direcţiei Finanţelor Publice Giurgiu, potrivit procurorilor DIICOT.

În acest caz, DIICOT a făcut, marţi dimineaţă, 256 de percheziţii în Bucureşti şi în judeţele Giurgiu, Argeş, Ilfov, Buzău, Gorj, Dolj, Timiş, Bihor, Constanţa şi Vâlcea.

Potrivit procurorilor, în perioada 2010 – 2012, gruparea infracţională a produs bugetului de stat un prejudiciu de peste 40 de milioane de euro anual, prin crearea unui circuit evazionist complex.

Activitatea grupului infracţional a vizat tranzacţiile comerciale intracomunitare cu zahăr şi a gravitat în jurul firmelor sau grupurilor de firme Lemarco SA Bucureşti – reprezentată de Tudor Constantin, Ductil Rom SA Bucureşti – reprezentată de Sorin Stuparu, Novicio Food &Beverage SRL Ilfov – reprezentată de Nicole Saikaly, Vega Trade Comodities SRL Giurgiu – reprezentată de Sorin Adrian Găzdac şi Livia Ioana Găzdac, s-a precizat într-un comunicat de marţi al DIICOT.

Procurorii DIICOT spun că activitatea infracţională a acestora, toţi învinuiţi în dosar, a fost sprijinită în diferite forme de Nicuşor Drăgan, director general adjunct în cadrul ANAF, Dan Stroe, director achiziţii în ANAF, Elena Mădălina Năipeanu, angajat al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP Giurgiu), Nadia Păcală, comisar în cadrul Gărzii Financiare Centrale, George Popa, Bogdan Ionescu, Marin Zăbavă, Stelian Sebe, Mihăiţă Penciu, toţi comisari în cadrul Gărzii Financiare Giurgiu.

De asemenea, activitatea infracţională realizată în judeţul Giurgiu a fost sprijinită de Octavian Grecu, zis „Butoane”, învinuit în dosar, au precizat procurorii.

La activitatea infracţională a soţilor Sorin Adrian şi Raluca Livia Ioana Găzdac a contribuit şi senatorul Cezar Mircea Măgureanu, socrul şi, respectiv, tatăl acestora. Procurorii au precizat că, dată fiind calitatea acestuia de senator, contribuţia lui va fi analizată într-o cauză penală separată.

Agenţia MEDIAFAX relata, în octombrie 2011, că Octavian Grecu, cunoscut sub numele de „Butoane”, apare ca girant într-un contract de împrumut între firma ginerelui senatorului de Giurgiu Cezar Măgureanu şi o instituţie bancară, în acelaşi contract fiind girant şi fiica parlamentarului, cu toate bunurile pe care le deţine în proprietate.

Numele lui Octavian Grecu, cunoscut sub numele de „Butoane” a revenit în atenţia presei în contextul agresiunii căreia i-a căzut victimă baschetbalistul american Chauncey Hardy, într-un bar din Giurgiu, agresiune soldată cu moartea sportivului.

Ulterior, presa a difuzat înregistrări din 2009 în care senatorul Cezar Măgureanu, la acea vreme membru PDL, apărea la o petrecere cu manelişti care îl avea ca protagonist pe Grecu.

Măgureanu declara, referindu-se la aceste imagini, că „există prezumţia de nevinovăţie”, menţionând că el este foarte popular şi merge des la petreceri în Giurgiu, pentru a socializa cu oamenii. El a ţinut să menţioneze că nu poate spune că există „un clan Butoane”, dar membrii acestei familii sunt locuitori ai municipiului Giurgiu, iar el îi respectă la fel ca pe toţi giurgiuvenii.