Aproximativ 80% dintre românii plecaţi în Germania după 2007 au un loc de muncă

Economica.net
20 03. 2013
munca_muncitori1_25579700_76410800

Explicaţia vine după ce ministrul german de Interne, Hans-Peter Friedrich (CSU), s-a pronunţat săptămâna trecută, la Munchen, pentru măsuri rapide împotriva românilor şi bulgarilor care abuzează de sistemul social din Germania, potrivit agenţiei DAPD, preluată de WAZ.

„Referitor la declaraţiile ministrului federal german de interne, Hans-Peter Friedrich, privind necesitatea adoptării unor măsuri rapide împotriva românilor şi bulgarilor care abuzează de sistemul social din R.F. Germania, MAE precizează că, potrivit datelor Oficiului federal german pentru ocuparea forţei de muncă, în R.F. Germania există circa şase milioane de persoane care beneficiază de ajutoare sociale, conform legislaţiei din domeniu. Dintre aceştia, 13.961 sunt români, ceea ce reprezintă doar 0,23%. Se adăugă faptul că din cei 13.961 cetăţeni români care primesc ajutor social, 10.504 sunt şomeri (în căutare de lucru) şi 3.457 persoane ce nu pot fi plasate pe piaţa forţei de muncă – vârstnici, persoane cu dizabilităţi şi copii”, detaliază MAE.

Diplomaţia română menţionează că, după extinderea liberalizării pieţei muncii în R.F. Germania în ianuarie 2012, pentru trei categorii de lucrători din România – absolvenţi de studii superioare, pentru activităţi corespunzătoare calificării acestora; lucrători acceptaţi în sistemul de formare profesională din Germania şi lucrătorii sezonieri, şase luni pe parcursul a unui an de zile – a crescut numărul cetăţenilor români care lucrează în această ţară şi plătesc impozite statului german, de la 47.141 persoane în 2011, la 66.000 persoane în ianuarie 2013, ceea ce reprezintă o creştere de 38%.

MAE precizează că la 31 decembrie 2012 pe teritoriul federal german erau înregistraţi 205.506 cetăţeni români.

„De asemenea, subliniem faptul că datele statistice arată că 80% dintre cetăţenii români care au venit în R.F. Germania după 2007 au un loc de muncă, iar 46% deţin o calificare profesională, în timp ce 22% au absolvit studii universitare”, arată MAE.

MAE reaminteşte că declaraţii pe această temă a făcut şi Jonathan Todd, purtătorul de cuvânt al comisarului european pentru forţa de muncă, afaceri sociale şi incluziune, Laszlo Andor, care, referindu-se la migraţia determinată de sărăcie, a afirmat că „Niciun stat membru (…) nu a prezentat Comisiei informaţii din care să rezulte că este vorba de o problemă a ‘turismului de beneficii’.(…)Pentru moment, vorbim de o non-problemă. Nu există, este o percepţie în unele ţări membre care nu are nicio susţinere în realitate”.