Aproximativ un milion de români lucrează în Germania, lucrători permanenţi şi sezonieri – ministru

19 05. 2022
germania

„În Germania vorbim de circa 870-880.000 de lucrători permanenţi şi în jur de 180.000 – 190.000 de lucrători sezonieri. Iată că este un număr foarte mare şi considerăm ca lucrătorii români în Germania, şi nu numai în Germania, în Europa, fac cinste ţării noastre contribuind direct la PIB-ul ţărilor respective”, a afirmat Marius Budăi.

Ministrul Muncii a adăugat că, în curând, va face o vizită la Berlin. „Consider că este foarte important ca ministerele de resort – în speţă Ministerul Muncii din Germania şi Ministerul Muncii din România – să aibă o relaţie directă. Recent am semnat o astfel de colaborare cu Ministerul Muncii din Italia, urmând să mă deplasez la Roma, exact cu scopul de a proteja cetăţenii români care lucrează în Italia”, a precizat ministrul.

El a subliniat că situaţia lucrătorilor români din Germania este monitorizată constant menţionând, totodată, cele mai frecvente probleme cu care aceştia se confruntă.

„Monitorizăm constant tot ceea ce se întâmplă acolo: avem consulate, avem Ambasadă, avem ataşat de muncă în Ministerul Muncii şi, pentru că am vorbit de ataşat, vreau să vă prezint că astăzi sunt însoţit din partea Ministerului Muncii de domnul secretar de stat, Cristian Vasilcoiu, de reprezentanţi ai Casei Naţionale de Pensii, de reprezentanţi ai Inspecţiei Muncii şi de reprezentanţi ai Agenţiei Naţionale de Ocupare a Forţei de Muncă, colegi cu care lucrez şi împreună creăm acele politici şi acele acţiuni, să încercăm să venim în sprijinul cetăţenilor români care lucrează în Uniunea Europeană, dar şi care îşi doresc să se întoarcă în România. Monitorizăm constant situaţia lucrătorilor români din Republica Federală Germană şi avem informări transmise de către ataşatul nostru de muncă”, a mai spus Marius Budăi.

Ministrul Muncii a menţionat totodată că au fost raportate probleme legate de condiţiile de muncă, de normele de siguranţă, de sănătate în muncă, probleme legate de neacordarea salariului minim legal din Germania sau reţineri din salariu.

„Aş vrea să dau citire principalelor aspecte semnalate de muncitorii români sezonieri în Germania. Au fost probleme legate de condiţiile de muncă, de normele de siguranţă, de sănătate în muncă, probleme legate de neacordarea salariului minim legal din Germania sau reţineri din salariu, concedieri cu solicitare de repatriere, neplata salariului, nerespectarea normelor de protecţie a muncii, nerespectarea condiţiilor igienice, condiţii de de cazare şi mâncare necorespunzătoare, precum şi probleme legate de transport. În contextul acestor nereguli semnalate, în special de lucrătorii români, angajaţi la fermele agricole unde prestează activităţi de tip sezonier sau la cei din industria cărnii: ştim cu toţii că am avut anumite probleme – considerăm necesar că, devine obligatoriu pentru noi, să monitorizăm constant această activitate şi să monitorizăm constant situaţia românilor noştri de acolo şi, de asemenea, nu numai să monitorizăm, dar şi să găsim soluţii rapide pentru a remedia”, a precizat ministrul.

El a amintit că, în 2019, când România a deţinut preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, a fost finalizat „dosarul a ceea ce înseamnă Autoritatea Europeană a Muncii”.

„Am discutat recent cu Autoritatea Europeană a Muncii şi, prin această autoritate, tot ce înseamnă Inspecţia Muncii la nivel european vom putea crea echipe mixte şi să putem efectua acele controale care se impun, bineînţeles, nu numai în ţările unde lucrează românii dar şi aici, pentru a proteja şi pe ceilalţi lucrători europeni care lucrează în România. Suntem într-o situaţie în care noi, autorităţile, atât din Germania cât şi din România, trebuie să le acordăm încredere cetăţenilor noştri, dar mai ales să le demonstrăm că ei trebuie să aibă încredere în noi şi în colaborarea dintre noi, astfel încât să ne aducă cu sinceritate toate problemele şi împreună să găsim soluţii la aceste probleme”, a mai spus ministrul Muncii.