Aquila a ajuns la afaceri de 2,5 miliarde de lei în 2023 și cel mai mare profit de la înființarea companiei
Aquila încheie anul 2023 cu afaceri în creștere și un profit net de 97 milioane de lei, cu 14% peste anul 2022, cel mai mare de la înființarea companiei. Rezultatele obținute vin în contextul creșterii veniturilor companiei cu 14%, până la 2,5 miliarde de lei, susținute în principal de segmentul de distribuție, care reprezintă aproximativ 94% din cifra de afaceri a companiei. Rezultatele financiare preliminare au depășit bugetul anunțat pentru 2023.
„În 2023, am continuat creșterea organică și am parcurs pași către noi achiziții pentru extinderea afacerii. Concentrarea activității pe canalele de distribuție cu ritm mai mare de creștere, diversificarea portofoliului de produse și dezvoltarea brandurilor proprii au contribuit la rezultatele financiare istorice înregistrate în 2023. În ceea ce privește componenta de M&A, am finalizat tranzacția cu Romtec și au fost avansate discuțiile pentru achiziția companiilor Parmafood, pentru care am primit aprobarea acționarilor în februarie 2024. Ne îndreptăm spre dublarea EBITDA până în 2026, având ca reper anul 2021.”, a declatat Cătălin Vasile, CEO AQUILA.
În structura veniturilor, în 2023, segmentele de afaceri distribuție și logistică au înregistrat creșteri de 14%, respectiv 11%, în timp ce segmentul de afaceri transport a înregistrat o ușoară scădere de 4%. Veniturile aferente brandurilor proprii, Gradena, La Masă și Yachtis, au avut un avans de 31% în 2023, până la 88 milioane de lei.
Venituri în creștere cu 14% a obținut și compania achiziționată în 2021, Trigor AVD, unul dintre primii jucători de pe piața de distribuție a bunurilor de larg consum din Republica Moldova. Marja brută din vânzarea mărfurilor s-a menținut constantă, la aproximativ 21%. EBITDA a înregistrat o creștere de 5%, până la 155 milioane de lei.
Aquila a realizat investiții în valoare de 46 milioane de lei în 2023, pentru cumpărarea de mijloace de transport și echipamente de depozit și automatizări.
Compania operează în România și Republica Moldova, cu un model de afaceri integrat, cu activitate în următoarele segmente de afaceri: distribuție, logistică și transport. AQUILA vinde produse de larg consum în peste 72.000 de puncte de desfacere prin toate canalele de comerț cu amănuntul al bunurilor de larg consum, care acoperă peste 90% din piață.
Portofoliul distribuitorului însumează peste 10.000 produse, cu mărci proprii precum Gradena: legume și fructe congelate; LaMasă: semipreparate congelate din carne; Yachtis: produse congelate de pește și fructe de mare; precum și mărci consacrate din diferite categorii.
Compania a fost înființată în anul 1994 de către antreprenorii Alin Adrian Dociu și Constantin Cătălin Vasile. Din noiembrie 2021 este listată la Bursa de Valori București (BVB), ca urmare a unei oferte publice inițiale în valoare de 367 milioane lei, cea mai mare ofertă publică inițială derulată de o companie antreprenorială românească pe piața de capital locală. Acțiunile companiei (simbol AQ) sunt incluse în indicele de referință BET al Bursei de Valori București și în indicii Global Micro Cap ai FTSE Russell.