Ar putea creditele în valută să fie plătite la cursul de la momentul acordării? Ce spun experţii

Recenta decizie a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în cauza Kasler (Ungaria) a agitat şi spiritele din România. CJUE s-a pronunţat asupra a trei întrebări trimise de Curtea Supremă a Ungariei despre modul în care trebuie interpretată Directiva 93/13 privind clauzele abuzive din contracte atunci când acestea se referă la mecanismul ratei de schimb la care se face plata unui credit.

Cazul maghiar şi situaţia din România

În cazul din Ungaria, banca OTP a acordat un credit împrumutaţilor în forinţi, cu valoarea exprimată în franci elveţieni – dobânda creditului fiind mai redusă decât cea practicată pentru forintul maghiar în piaţă – pentru care a calculat conversia la cursul de schimb de cumpărare al băncii de la acel moment. În contract se stipula că împrumutaţii vor restitui împrumutul în forinţi, la cursul de vânzare al francului afişat de bancă în ziua de dinaintea plăţii ratelor lunare. Mai multe detalii, aici.

Decizia CJUE a fost foarte aşteptată atât de către maghiarii cu credite în valută, mai ales franci, dar şi de către românii îndatoraţi, afectaţi de deprecierea leului în anii de criză.

CJUE a dat mână liberă instanţelor naţionale să se pronunţe asupra clauzelor de acest tip, şi să stabilească dacă sunt abuzive sau nu.

Însă, întrebarea esenţială pentru români este cât de importantă este această decizie pentru creditele în valută de la noi, având în vedere că în contractele de credit încheiate pe meleagurile noastre artificiul folosit de OTP Ungaria nu este întâlnit decât la firmele de leasing.

„Decizia pronunțată de CJUE în cauza C-26/13 nu tratează chestiunea monedei în care a fost acordat împrumutul, ci chestiunea cursului de schimb la care acesta urmează a fi restituit”, spune pentru ECONOMICA.NET Valentin Moroeanu, Avocat colaborator senior Zamfirescu Racoti & Partners.

„(…) întrebarea formulată către CJUE a fost aceea de a stabili dacă poate forma obiect al verificării caracterului abuziv o clauză contractuală prin care s-a agreat eliberarea împrumutului la o contravaloare a cursului de cumpărare practicat de bancă pentru o anumită valută și restituirea acestuia la contravaloarea cursului de vânzare practicat de bancă pentru aceeași valută, la momentul scadenței fiecărei rate.

Altfel spus, dacă la momentul acordării creditului, cursul pentru CHF era de 2,4 la cumpărare și 2,5 la vânzare (fondurile fiind eliberate la cursul de cumpărare – 2,4) , iar în prezent cursul este de 3,5 la cumpărare și 3,6 la vânzare, s-a pus problema de a determina dacă banca ar fi îndreptățită să calculeze contravaloarea ratelor la un curs de 3,6 (adică cursul practicat în prezent la vânzare). Întrebarea formulată către CJUE nu a vizat nicidecum chestiunea calculării contravalorii ratelor la un curs de 2,4 (cursul de cumpărare practicat de bancă la momentul eliberării fondurilor). Prin urmare, in pofida speculațiilor făcute în media, hotărârea pronunțată de CJUE in cauza C-26/13 nu privește și nu tranșează chestiunea riscului valutar”, adaugă Moroeanu.

Cei de la OTP Ungaria practică o diferenţă semnificativă între cursul de vânzare şi cel de cumpărare la casa de schimb, de peste 6%.

Pot instanţele naţionale să se pronunţe asupra clauzelor referitoare la moneda creditului în general sau doar în cazuri identice cel înaintat CJUE?

„CJUE a statuat în sensul că o astfel de clauză poate face obiectul controlului caracterului abuziv, cu excepția cazurilor în care părțile ar fi calificat respectiva clauză ca fiind una esențială în vederea acordării împrumutului. Atenție! CJUE nu s-a pronunțat cu privire la caracterul clauzei respective, ci doar cu privire la posibilitatea verificării acestui caracter de către o instanță națională”, spune avocatul ZRP, casă de avocatură ce a reprezentat mai multe bănci în litigiile cu clienţii pe clauze abuzive.

Situaţia din Ungaria înaintată CJUE este aparte de cea din România. Creditele de la noi acordate de către bănci în monedă străină au fost puse la dispoziţia clienţilor direct în moneda respectivă, iar plata ratelor se face în valută la ghişele băncii – clienţii care vor un curs mai bun pot apela la o casă de schimb valutar terţă.

„În România se restituie direct în franci”, spune Mihaela Mazilu Babel, jurist, fost stagiar la CJUE. Aceasta spune, însă, că trebuie văzut câţi vin şi plătesc ratele direct în franci şi câţi plătesc prin conversie din cont la cursul de vânzare de valută al băncii. Juristul a explicat într-o dezbatere organizată de portalul Juridice.ro că „decizia este interesantă (pentru România) doar unde dezvoltă jurisprudenţa existentă”. „Eu am înţeles că este vorba de cursul de la vânzare-cumpărare din ziua de dinaintea plăţii ratei (…) Alegând curtea acea expresie (din răspuns), înseamnă că se aplică doar la acea situaţie de fapt”, adaugă juristul.

„Îndrăznesc să spun că speţa nu este relevantă pentru acţiunile legate de riscul valutar formulate deja în România”, spune Marieta Avram, Senior Partner Stoica & Asociații (una dintre casele de avocatură care au reprezentat băncile în procese pe clauze abuzive) şi Prodecan al Facultății de Drept a Universității din București.

Avocatul Gheorghe Piperea, care reprezintă mai multe grupuri de clienţi în litigiile cu băncile, spune că decizia CJUE este una pozitivă şi pentru românii cu credite în valută care dau banca în judecată România. Piperea a iniţiat mai multe procese pentru îngheţarea creditului în franci. Avocatul consideră că băncile se fac răspunzătoare de vânzarea unor „produse toxice” precum creditele în franci elveţieni, şi că acestea au obţinut câştiguri nejustificate din diferenţa de curs de la momentul acordării creditului şi cel al ramburării ratelor lunare. În opinia lui Piperea, decizia CJUE dă mână liberă instanţelor să se pronunţe pe acest tip de speţe.

„CJUE a statuat, la pct. 57-59 : clauză care stabileşte denominarea plăţilor în moneda străină după un curs majorat faţă de cel de la dată acordării creditului nu face parte din preţ şi, deci, poate fi analizată sub raportul caracterului abuziv. Pe româneşte, această clauză poate fi considerată abuzivă, urmînd că instanţa naţională care constată acest caracter să o lase fără efect.

Aşadar, litigiile în care se cere îngheţarea cursului la dată acordării creditului pot fi cîştigate.
În cazul creditelor în franci elveţieni, diferenţa între cursul de schimb de la dată semnării contractului şi cel de la dată plăţii ratelor este, deseori, de peste 100%. Întrucît diferenţa este atât de mare, contractul nu a fost negociat, iar banca a ascuns informaţii esenţiale relative la riscul de depreciere a monedei naţionale, este evident că e vorba de o clauză ce provoacă un dezechilibru seminificativ, deci este abuzivă”, a scris Piperea pe pagina sa de Facebook. O intervenţie mai detaliată pe acest subiect poate fi urmărită în această înregistrare.

Clauza inteligibilă şi explicaţiile economice

CJUE a mai fost întrebată dacă instanţa trebuie să ia în seamă doar exprimarea clară şi inteligibilă a unei clauze sau, în plus, trebuie să cântărească şi dacă sunt exprimate motivele economice care stau la baza aplicării clauzei contractuale.

Curtea a răspuns că, dincolo de corectidudine şi inteligibilitate, este necesar ca banca să expună în contract în mod transparent funcționarea concretă a mecanismului de schimb al monedei străine la care se referă clauza respectivă.

Ce relevanţă are acest text pentru contractele din România? În cazul în care instituţia financiară nu a explicat în contract impactul economic al variaţiei cursului de schimb, se poate înţelege in răspunsul CJUE că instanţele naţionale se pot pronunţa asupra clauzei care spune în ce monedă trebuie rambursat împrumutul?

„Problema analizată de CJUE nu privește chestiunea variației cursului de schimb (riscului valutar), ci exclusiv chestiunea diferenței dintre cursul practicat la cumpărare și cel practicat la vânzarea monedei în care a fost exprimat (iar nu acordat) creditul.

Din această perspectivă, CJUE a reținut faptul că o astfel de clauză ar trebui redactată în mod clar atât din perspectivă gramaticală, cât și din prisma ilustrării mecanismului de funcționare. Potrivit CJUE, într-un astfel de caz, profesionistul ar avea obligația de a explica consumatorului că urmează să restituie împrumutul la un curs de vânzare a valutei respective (care este mai mare decât cursul de cumpărare la care au fost eliberate fondurile)”, spune Moroeanu.

Intervenţia instanţelor în contracte

CJUE a stabilit că atunci când contractul nu mai poate continua după eliminarea unei clauze abuzive care face parte din obiectul principal al contractului, atunci instanţa naţională poate pune în loc o normă legislativă internă, care să completeze contractul.

Decizia are relevanţă şi pentru România atunci când ne uităm la deciziile care se referă la dobânzile din contractele de credit, declarate de către instanţă ca fiind abuzive, spune Radu Rizoiu, Managing Partner Rizoiu & Asociații, în cadrul aceleaşi dezbateri organizate de Juridice.ro. Avocatul crede că CJUE a lămurit jurisprudenţa anterioară despre intervenţia judecătorilor în contracte.

„Mi se pare că în Kasler se dă un răspuns care spune foarte clar. Spune Curtea: ştiu că de multe ori am spus ca să nu se apuce instanţa să inventeze ea clauze, dar nu înseamnă că nu poate să pună nimic după ce am eliminat clauza. Poate să continue contractul atlfel?”.

Acesta a făcut referire la cazurile din România în care instanţele au eliminat clauza de dobândă, pentru că aceasta era netransparentă, şi au lăsat contractul fără preţ.

În opinia avocatului, instanţele ar putea utiliza dobânda legală, „de 3.5% la lei şi 6% la euro”, acolo unde clauza de dobândă este abuzivă. În acest mod s-ar păstra şi caracterul sancţionator şi are avea şi contractul o dobândă, spune Rizoiu.
„CJUE a statuat în sensul că, în funcție de normele dreptului intern al fiecărui stat membru și de circumstanțele concrete ale fiecărui caz analizat, judecătorul național ar putea remedia nulitatea clauzei respective prin înlocuirea acesteia cu o dispoziție de drept național cu caracter supletiv.

Față de hotărârea pronunțată în cauza C-618-10 (Banco Espanol de Credito SA împotriva Joaquin Calderon Camino), prin care se interzicea în mod expres judecătorului național să intervină în cadrul unui contract și să modifice clauza declarată ca fiind abuzivă, este pentru prima oară când se face vorbire despre posibilitatea judecătorului național de a interveni și a reechilibra contractul, în măsura în care legislația internă prevede o astfel de posibilitate și nu există alt impediment major.

De reținut este și faptul că, prin răspunsul formulat, CJUE nu a eliminat posibilitatea judecătorului național de a pune capăt unui contract de credit care nu s-ar mai putea derula în lipsa clauzei ce a fost anulată ca fiind abuzivă”, spune avocatul Valentin Moroeanu.

Judecător: cauza Kasler a fost deja invocată

Prezentă la dezbaterea amintită, judecătorul Mădălina Afrăsinie, Președine Secția A VI-A, Civilă, de la Tribunalul București, spune că deja a fost iniţiată o acţiune pe rolul instanţei bucureştene în care este invocată cauza Kasler.

Afrăsinie a adăugat că această acţiune nu este în sarcina completului său şi a refuzat să interpreteze decizia CJUE, pentru că are alte dosare pe rol privind clauzele abuzive.

Directiva 93/13 a fost implementată în legislaţia din România prin legea 193/2000.

Iată ce spune articolului 4 alineatul (2) din Directiva 93/13, subiectul întrebărilor adresate CJUE:

„Aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului [principal al] contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau al remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil”.

Întrebările Curţii Supreme a Ungariei şi răspunsurile aferente ale Curţii.

Întrebarea Curţii Supreme:

„1) Articolul 4 alineatul (2) din Directiva [93/13] trebuie interpretat în sensul că, în cazul unui împrumut exprimat într-o monedă străină, dar deblocat în realitate în moneda națională și care trebuie rambursat de consumator exclusiv în moneda națională, clauza contractuală privind cursul de schimb al monedei, care nu a făcut obiectul unei negocieri individuale, poate fi inclusă în noțiunea «definirea obiectului [principal al] contractului»?

În caz contrar, în temeiul celei de a doua expresii cuprinse la articolul 4 alineatul (2) din Directiva [93/13], trebuie să se înțeleagă că diferența dintre cursul de schimb la vânzare și cursul de schimb la cumpărare [al valutei] constituie o remunerație al cărei caracter adecvat în raport cu serviciul prestat nu poate fi analizat în vederea aprecierii caracterului său abuziv? Este sau nu este determinant în această privință aspectul dacă s-a realizat efectiv o operațiune de schimb valutar între instituția financiară și consumator?

Răspunsul CJUE:

1) Articolul 4 alineatul (2) din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretat în sensul că:
termenii „obiectul principal al contractului” nu acoperă o clauză, cuprinsă într-un contract de împrumut încheiat în monedă străină între un vânzător sau un furnizor și un consumator și care nu a făcut obiectul unei negocieri individuale, precum cea în discuție în litigiul principal, în temeiul căreia pentru calcularea ratelor împrumutului se aplică cursul de schimb la vânzare al acestei valute, decât în cazul în care se constată – ceea ce revine în sarcina instanței de trimitere să verifice având în vedere natura, economia generală și prevederile contractului, precum și contextul său juridic și factual – că respectiva clauză stabilește o prestație esențială a acestui contract care, ca atare, îl caracterizează;

o astfel de clauză, în măsura în care cuprinde o obligație pecuniară a consumatorului de a plăti, în cadrul ratelor împrumutului, sumele care rezultă din diferența dintre cursul de schimb la vânzare și cursul de schimb la cumpărare ale monedei străine, nu poate fi considerată ca cuprinzând o „remunerație” al cărei caracter adecvat în calitate de contrapartidă a unei prestații efectuate de împrumutător să nu poată face obiectul unei aprecieri pentru a se stabili dacă este abuzivă în temeiul articolului 4 alineatul (2) din Directiva 93/13.

Întrebarea Curţii Supreme:

2) În cazul în care articolul 4 alineatul (2) din Directiva 93/13 trebuie interpretat în sensul că instanța națională, independent de prevederile din dreptul național, poate să examineze de asemenea caracterul abuziv al unor astfel de clauze contractuale, atunci când acestea nu sunt clare și inteligibile, trebuie să se înțeleagă prin această ultimă condiție că respectiva clauză contractuală trebuie să fie prin ea însăși clară și inteligibilă din punct de vedere gramatical pentru consumator sau, în plus, motivele economice care stau la baza aplicării clauzei contractuale, precum și relația dintre aceasta și alte clauze ale contractului trebuie să fie clare și inteligibile pentru respectivul consumator?

Răspunsul CJUE:

2) Articolul 4 alineatul (2) din Directiva 93/13 trebuie interpretat în sensul că, în ceea ce privește o clauză contractuală precum cea în discuție în litigiul principal, cerința potrivit căreia o clauză contractuală trebuie redactată în mod clar și inteligibil trebuie înțeleasă ca impunând nu numai ca respectiva clauză să fie inteligibilă pentru consumator din punct de vedere gramatical, ci și ca contractul să expună în mod transparent funcționarea concretă a mecanismului de schimb al monedei străine la care se referă clauza respectivă, precum și relația dintre acest mecanism și cel prevăzut prin alte clauze referitoare la deblocarea împrumutului, astfel încât acest consumator să poată să evalueze, pe baza unor criterii clare și inteligibile, consecințele economice care rezultă din aceasta în ceea ce îl privește.

Întrebarea Curţii Supreme:

3) Articolul 6 alineatul (1) din Directiva 93/13 și punctul 73 din Hotărârea [Banco Español de Crédito, EU:C:2012:349] trebuie interpretate în sensul că instanța națională nu poate remedia, în beneficiul consumatorului, nevaliditatea unei dispoziții abuzive a unei clauze contractuale generale a unui contract de împrumut încheiat cu un consumator, modificând sau completând clauza contractuală respectivă, dacă contractul nu poate exista în continuare în temeiul altor clauze contractuale după eliminarea clauzei abuzive? În acest sens, este relevant că dreptul național cuprinde o dispoziție cu caracter supletiv care reglementează problema juridică respectivă în lipsa prevederii nevalide?”

Răspunsul CJUE:

3) Articolul 6 alineatul (1) din Directiva 93/13 trebuie interpretat în sensul că, într-o situație precum cea în discuție în litigiul principal, în care un contract încheiat între un vânzător sau un furnizor și un consumator nu poate continua să existe după eliminarea unei clauze abuzive, această dispoziție nu se opune unei norme de drept național care permite instanței naționale să remedieze nulitatea clauzei respective prin înlocuirea acesteia cu o dispoziție de drept național cu caracter supletiv.