Arabia Saudită a majorat prețul petrolului pentru Asia, SUA și Europa
Prețul pentru sortimentul Arab Light va crește cu 0,45 dolari pe baril și va fi cu 2,55 dolari mai mare decât prețul de referință Oman/Dubai. De asemenea, compania a majorat prețurile cu aceeași sumă pentru toate sortimentele de petrol furnizate pe piața asiatică.
Pentru Statele Unite și Europa de Nord-Vest, Saudi Aramco a majorat prețurile tuturor tipurilor de petrol furnizate cu 0,9 dolari. Astfel, în SUA, petrolul saudit va fi cumpărat cu o primă de 7,15 dolari față de Argus Sour Crude Index (ASCI), iar în Europa – cu 3 dolari mai scump decât benchmark-ul Brent. Pentru cumpărătorii mediteraneeni, prețurile au crescut cu 0,6 dolari pe baril, de asemenea pentru toate calitățile, ceea ce înseamnă 2,5 dolari mai scump decât Brent.
Reamintim că, la 4 iunie, țările OPEC+ au prelungit decizia de a reduce voluntar producția de petrol până la sfârșitul anului 2024. Acestea au convenit ca nivelul producției de anul viitor să fie de 40,46 milioane de barili pe zi.
Arabia Saudită va reduce producţia sa de petrol cu 1 milion de barili pe zi în iulie, ca parte a unui acord mai larg al OPEC+ la care s-a ajuns duminică, în condiţiile în care grupul se confruntă cu scăderea preţurilor petrolului şi un excedent al ofertei, potrivit Reuters.