Arabia Saudită achiziţionează drone turceşti în timpul vizitei preşedintelui Erdogan
Preşedintele a participat, alături de prinţul moştenitor saudit Mohammed bin Salman, la ceremonia de semnare a contractului între firma producătoare turcă Baykar şi ministerul apărării de la Riad, a informat agenţia oficială de presă SPA, preluată de Reuters.
Ministrul apărării, prinţul Khalid bin Salman, a scris pe Twitter că Arabia Saudită cumpără dronele „cu scopul de a întări pregătirea forţelor armate ale regatului şi de a stimula capacităţile de apărare şi producţie”, scrie Agerpres.
SPA nu a dat detalii despre valoarea contractului.
Erdogan a sosit luni în portul saudit Jeddah de la Marea Roşie, prima etapă a unui turneu în zona Golfului.
Reuters menţionează că liderul de la Ankara a reuşit să asigure şi alte contracte în urma eforturilor sale diplomatice de a ameliora relaţiile cu statele arabe din Golf, ajutând astfel economia turcă să depăşească problemele cu care se confruntă. Investitorii din Golf au contribuit la reducerea presiunilor asupra economiei şi a rezervelor valutare ale Turciei încă din 2021, când Ankara a lansat o ofensivă diplomatică pentru remedierea legăturilor cu Arabia Saudită şi cu Emiratele Arabe Unite.
Turcia şi cele două state arabe s-au situat timp de mai mulţi ani pe poziţii adverse privind susţinerea mişcărilor pro-democraţie din orientul Mijlociu şi nordul Africii. Un rol negativ a jucat şi uciderea jurnalistului saudit Jamal Khashoggi în consulatul din Istanbul al ţării sale, în 2018.
Acum, miniştrii apărării de la Riad şi Ankara, prinţul Khalid, respectiv Yasar Guler, au semnat un plan de cooperare în domeniul apărării, de asemenea în prezenţa preşedintelui turc şi a moştenitorului tronului saudit. Arabia Saudită şi Turcia au încheiat memorandumuri privind înţelegeri din domenii cum ar fi energia, afacerile imobiliare şi investiţiile directe.
Erdogan îşi continuă seria de vizite marţi, în Qatar, şi miercuri, în Emiratele Arabe Unite. Este primul său turneu în Golf după ce a fost reales ca şef al statului turc în mai.
Vicepreşedintele turc Cevded Yilmaz şi ministrul de finanţe Mehmet Simsek au făcut o vizită în Emirate încă de luna trecută, pentru a discuta cu omologii lor „oportunităţi de cooperare economică”, fiind primiţi şi de preşedintele ţării, şeicul Mohammed bin Zayed al-Nahyan.