Arabia Saudită ar fi folosit în Yemen bombe cu fragmentaţie produse în SUA – Human Rights Watch

Coaliţia condusă de Arabia Saudită, ce desfăşoară în Yemen raiduri aeriene împotriva rebelilor houthi sprijiniţi de Iran, a folosit în aceste operaţiuni bombe cu fragmentaţie produse în SUA, arme interzise prin convenţiile internaţionale, a anunţat duminică organizaţia non-guvernamentală Human Rights Watch (HRW), citată de AFP şi preluată de Agerpres.ro.
Economica.net - D, 03 mai 2015, 08:09
Arabia Saudită ar fi folosit în Yemen bombe cu fragmentaţie produse în SUA - Human Rights Watch

Mai multe fotografii, o înregistrare video şi alte elemente credibile obţinute de la jumătatea lunii aprilie indică faptul că muniţii cu fragmentaţie au fost folosite în ultimele săptămâni în timpul loviturilor aeriene executate de coaliţie în guvernoratul Saada, bastion al rebelilor houthi în nordul Yemenului, susţine HRW.

Această organizaţia afirmă că, în urma analizei unor imagini captate din satelit, respectivele bombe au căzut peste un platou cultivat, la doar circa 600 de metri de o zonă locuită.

Bombele cu fragmentaţie eliberează în aer submuniţii care se împrăştie pe o suprafaţă extinsă şi explodează la contactul cu solul. Dar uneori aceste submuniţii nu explodează şi rămân pe sol, devenind – la fel ca minele antipersonal – un pericol pentru civili. Acest tip de armament a fost interzis în anul 2008 printr-un tratat internaţional semnat de 116 state, dar SUA şi Arabia Saudită nu se numără printre semnatari.

Rebelii houhi, sprijiniţi de Iran şi fideli fostului preşedinte Ali Abdallah Saleh, se confruntă cu aşa-numitele ‘Comitete Populare’ care-l susţin pe preşedintele legitim Abd Rabbo Mansour Hadi, după cucerirea capitalei de către rebeli acesta fiind constrâns să se refugieze, mai întâi la Aden, iar apoi în Arabia Saudită, după ce şi această localitate a fost asediată.

Arabia Saudită a decis la 26 martie să intervină cu raiduri aeriene, alături de o coaliţie de nouă state musulmane, conflictul fiind văzut de mulţi analişti drept o confruntare între Iranul şiit şi Arabia Saudită sunnită.

În intervalul 19 martie – 27 aprilie, în urma confruntărilor armate din Yemen s-au înregistrat peste 1.200 de morţi şi 5.000 de răniţi, conform ultimului bilanţ provizoriu comunicat vineri de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS). Totodată, ONU a avertizat că situaţia umanitară din această ţară a devenit critică.

Te-ar mai putea interesa și
În România se vând cele mai scumpe banane din UE
În România se vând cele mai scumpe banane din UE
În România, kilogramul de banane cumpărat angro costă dublu față de cel din Letonia, țara cu cele mai mici preșuri la bananele cumpărate din afara UE. ...
Modificările la legea insolvenţei aduc şi interdicţii de a mai face afaceri pentru asociaţi şi administratori, avocat
Modificările la legea insolvenţei aduc şi interdicţii de a mai face afaceri pentru asociaţi şi administratori, avocat
Modificările aduse la legea insolvenței extind considerabil responsabilitatea administratorilor de drept și de fapt, introduce ...
Prețurile carburanților din România ajung în jumătatea superioară a clasamentului european după creșterea taxelor. Motorina a ajuns mai scumpă chiar și decât în Suedia sau Spania, iar scumpirile vor continua
Prețurile carburanților din România ajung în jumătatea superioară a clasamentului european după creșterea taxelor. ...
România urcă vertiginos în clasamentul european al prețurilor la carburanți, după majorările de accize și TVA. Mai ...
Trump e dezamăgit de încercarea sa din Alaska de a face pace între Rusia și Ucraina
Trump e dezamăgit de încercarea sa din Alaska de a face pace între Rusia și Ucraina
Președintele american Donald Trump a declarat vineri că în aproximativ două săptămâni ar trebui să știe dacă sunt ...