Arabia Saudită susține că deține cantități enorme de uraniu, pe care vrea să-l exploateze în scopuri comerciale

Ministrul saudit al Energiei, Abdulaziz bin Salman (foto stânga), a afirmat miercuri că ţara sa dispune de ''cantităţi enorme'' de uraniu pe care doreşte să le exploateze comercial şi s-a declarat încrezător că Arabia Saudită ''va fi lider în sectorul energetic'' cu planurile ei de producere a hidrogenului verde, consemnează agenţia EFE, relatează Agerpres.
AGERPRES - mie, 12 ian. 2022, 21:39
Arabia Saudită susține că deține cantități enorme de uraniu, pe care vrea să-l exploateze în scopuri comerciale

”Aspirăm la programul nostru nuclear (…) Arabia Saudită dispune de cantităţi de uraniu pe care căutăm să le exploatăm în mod transparent”, a spus ministrul saudit la un forum despre investiţiile miniere desfăşurat la Riad.

El a adăugat că ţara sa va profita de aceste cantităţi împreună cu o serie de parteneri în toate lanţurile de aprovizionare, inclusiv producţia şi dezvoltarea, pentru a beneficia astfel de ele optim din punct de vedere comercial.

Bin Salman, a cărui ţară se numără printre principalii exportatori de petrol la nivel mondial, nu a oferit detalii despre programul nuclear saudit sau rezervele de uraniu la care a făcut referire.

Pe de altă parte, el a reafirmat angajamentul Arabiei Saudite pentru producerea şi utilizarea hidrogenului verde, menţionând că există ”planuri pentru oferirea produsului cel mai ieftin al energiei curate”. Ministrul saudit a mai semnalat că ţara sa dispune de capacitatea de a produce petrol din şisturi bituminoase şi de ”capacităţi şi tehnologii avansate pentru ca producţia să fie prietenoasă cu mediul înconjurător”.

Sursa foto: Wikipedia

Te-ar mai putea interesa și
Premieră în sistemul bancar. A apărut primul credit „Noua Casă” cu dobândă FIXĂ. Cine îl oferă și cum este posibil
Premieră în sistemul bancar. A apărut primul credit „Noua Casă” cu dobândă FIXĂ. Cine îl oferă și cum ...
Unii brokeri de credite au început să anunțe apariția creditului Noua Casă, garantat de stat și cu avans de 5%, cu dobândă fixă primii 3 ani, chiar dacă legea programului nu permite decât......
Record: Bulgarii au găsit și confiscat 206 kg de cocaină la frontieră, cea mai mare captură din istoria țării
Record: Bulgarii au găsit și confiscat 206 kg de cocaină la frontieră, cea mai mare captură din istoria țării
O cantitate record de 205,94 kg de cocaină a fost confiscată la punctul de trecere a frontierei Kapitan Andreevo dintr-un ...
SUA: Declin al susţinerii politicii lui Trump privind migraţia, după şase luni la putere (sondaje)
SUA: Declin al susţinerii politicii lui Trump privind migraţia, după şase luni la putere (sondaje)
 La şase luni după revenirea lui Donald Trump la Casa Albă, politica severă a preşedintelui republican privind migraţia ...
Ce spune STS despre sistemul informatic prin care se vor putea primi voucherele de energie de 50 de lei pe lună
Ce spune STS despre sistemul informatic prin care se vor putea primi voucherele de energie de 50 de lei pe lună
Dezvoltarea aplicaţiei informatice destinate acordării voucherelor de energie se află într-un stadiu avansat, aceasta ...