Arabii vor să vândă participaţia la Daimler
Fondul Aabar al emiratului Abu Dhabi este în discuţii pentru ieşirea din acţionariatul Daimler, după ce şi-a redus participaţia directă la grupul german de la 9% la 3%, au declarat surse apropiate situaţiei pentru publicaţia germană.
Totodată, Aabar vrea să vândă participaţia de 40% pe care o deţine la echipa de Formula Unu Mercedes Formula 1, controlată tot de Daimler.
Contactaţi de Reuters, reprezentanţii Daimler şi Aabar nu au fost disponibili pentru comentarii.
Abu Dhabi, care generează peste jumătate din Produsul Intern Brut al Emiratelor Arabe Unite, îşi reevaluează portofoliul de investiţii internaţionale în cadrul unei strategii de creştere a disciplinei în rândul firmelor naţionale de investiţii.
Compania energetică de stat TAQA a vândut în aprilie participaţia de 7% pe care o deţinea la Tesla Motors, printre acţionarii căreia se numără Daimler şi Toyota.
Aabar a devenit cel mai mare acţionar al Daimler după ce a cumpărat în 2009, pentru 1,95 miliarde euro, 9,1% din titlurile companiei.
Preţul acţiunilor constructorului auto german a crescut de două ori de atunci, astfel că valoarea de piaţă a participaţiei controlate de Abu Dhabi a urcat la aproximativ 4 miliarde euro.
Aabar deţine direct 3,1% din acţiunile Daimler, restul participaţiei fiind controlată printr-o reţea de holdinguri.