Arad: Locomotiva unui tren de pasageri a deraiat în zona Săvârşin

Locomotiva unui tren rapid care circula pe relaţia Braşov - Curtici a deraiat, sâmbătă, în zona staţiei Săvârşin, din judeţul Arad, fără a se înregistra victime sau pagube materiale importante, însă traficul feroviar este blocat.
Economica.net - sâm, 02 mart. 2019, 13:04
Arad: Locomotiva unui tren de pasageri a deraiat în zona Săvârşin

Purtătorul de cuvânt al CFR SA, Oana Brânzan, a declarat, pentru AGERPRES, că, în jurul orei 13,15, „locomotiva trenului a deraiat de un boghiu”, la ieşire din staţia Săvârşin.

„Trenul circula pe relaţia Braşov – Curtici, iar circulaţia este întreruptă. Pentru a asigura continuitate în traficul feroviar, în perioada în care se va interveni pentru repunerea pe şină a boghiului, s-a luat măsura ca trenurile de rang (internaţionale şi interregio) să circule deviat, pe ruta Ilia – Lugoj – Timişoara – Arad, iar pentru trenurile locale (regio) se va asigura transbordare cu mijloace auto”, a precizat Brânzan.

În urma incidentului, nu au fost înregistraţi pasageri răniţi şi nici pagube materiale însemnate.

Trenul R 2750 este oprit în Săvârşin.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad au informat că incidentul a avut loc la circa 300 de metri de staţia Săvârşin, fără a fi afectat şi traficul rutier.

Te-ar mai putea interesa și
Compania IT de miliarde de dolari din America cu doi români printre fondatori mai dă o lovitură: Databricks primește o nouă finanțare de 5 miliarde de dolari
Compania IT de miliarde de dolari din America cu doi români printre fondatori mai dă o lovitură: Databricks primește ...
Producătorul de software Databricks Inc. a obținut o finanțare de peste 5 miliarde de dolari de la creditori precum Blackstone Inc., Apollo Global Management Inc. și Blue Owl Capital Inc. în......
Vietnam și Rusia au semnat un acord în privința cooperării în domeniul energiei nucleare
Vietnam și Rusia au semnat un acord în privința cooperării în domeniul energiei nucleare
Vietnam și Rusia au semnat marți un acord în domeniul energiei nucleare și mai multe alte înțelegeri de cooperare, ...
Românii au peste 30 de miliarde de euro în conturile personale din Pilonul 2. Creşterea sumei totale din cele şapte fonduri de pensii private obligatorii a fost de 19% în 2024
Românii au peste 30 de miliarde de euro în conturile personale din Pilonul 2. Creşterea sumei totale din cele şapte fonduri ...
Cele 7 fonduri de pensii private obligatorii (Pilonul 2) au ajuns la finele anului 2024 să administreze sume totale în ...
Chisăliţă (AEI): Ofertele de preţ pentru energie electrică sunt de până la 13 ori mai mari după 1 aprilie
Chisăliţă (AEI): Ofertele de preţ pentru energie electrică sunt de până la 13 ori mai mari după 1 aprilie
Consumatorii de energie electrică sunt invitaţi să încheie contracte avantajoase pe platforma ANRE - Comparator oferte-tip ...