Arad: Un focar de pestă porcină africană a fost confirmat într-o gospodărie, animalele fiind sacrificate

Economica.net
27 07. 2019
pigs_90003500

Directorul executiv al Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Arad, Viorel Agud, a declarat, sâmbătă, pentru AGERPRES, că focarul a fost confirmat de analize efectuate la laboratorul acreditat din Arad al instituţiei.

„A existat o suspiciune după ce animalele dintr-o gospodărie au prezentat simptome. Am prelevat două rânduri de probe biologice şi ambele au dat rezultat pozitiv, iar noaptea trecută am trimis probe şi la laboratorul central, din Bucureşti, conform procedurii”, a precizat Viorel Agud.

Şeful DSVSA Arad a adăugat că cinci porci din gospodăria respectivă au fost sacrificaţi.

„Au fost luate măsuri de dezinfectare a gospodăriei şi a vecinătăţilor, iar mişcarea animalelor a fost interzisă în zonă. Au fost luate şi alte măsuri pentru a bloca răspândirea virusului”, a spus Agud.

Proprietarul animalelor bolnave le-a declarat autorităţilor că nu a comercializat porci, iar pe cei cinci din gospodărie i-a crescut din toamna anului trecut.

Un focar de pestă africană a mai fost în evoluţie, în judeţul Arad, la începutul anului, fiind declarat stins în luna aprilie. Atunci, porcii bolnavi au fost descoperiţi într-o gospodărie de la marginea municipiului Arad, dar proprietarul cumpărase animalele din Bihor, unde existau declarate focare în evoluţie.