„În primul rând, să facem un disclaimer. Am citit şi eu în presă că au fost discuţii aprige la Guvern, în care a fost implicat şi domnul Grindeanu, dânsul chiar nu a avut niciun fel de opinie referitoare la acest subiect, pentru că nu îl stăpâneşte. Deci, nu a existat niciun fel de dezbatere în contradictoriu. Au fost analizate documentele şi propunerile Centrului european de control al bolilor, care recomandă testarea persoanelor care călătoresc în spaţiul UE cu un test PCR, în aşa fel încât să reducă riscul transmiterii acestei tulpini. Acum, este importantă şi aplicabilitatea unei măsuri, pentru că dacă introduci o măsură pentru care nu te pregăteşti din punct de vedere logistic – şi vă dau un exemplu: dacă în perioada sărbătorilor de iarnă trebuie să testăm în fiecare zi 100.000 de persoane, şi nu mă refer la testarea din aeroport, ci la faptul că pacienţii care vin din zona roşie ar trebui să se testeze în ziua a 8-a ca să iasă din carantină -, nu poţi să faci acest lucru dacă discuţi şi de prelevarea probei de la domiciliul pacientului. Trebuie găsită o soluţie care să fie convenabilă din punctul de vedere al protejării sistemului de sănătate publică şi care să poată fi şi aplicată”, a afirmat Rafila.
El a adăugat că nu a avut „niciun fel de dispută” cu Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, pe această temă.
„Am discutat, şi domnul prim-ministru s-a implicat direct în această discuţie, cum putem noi să adoptăm nişte măsuri în consonanţă cu ceea ce se întâmplă în spaţiul UE ca să putem să limităm sau să întârziem răspândirea noii tulpini Omicron, că mai devreme sau mai târziu sigur ea va începe să circule şi în România, aşa cum se întâmplă şi în celelalte ţări ale UE. (…) Poziţia mea este să găsim o soluţie care să fie aplicabilă şi dacă există ţări din care riscul de transmitere către România este mai mare, să găsim o soluţie, pentru alte categorii de ţări – o altă soluţie”, a explicat Rafila.
Ministrul Sănătăţii a spus că vor fi luate informaţii suplimentare şi din alte ţări europene, iar Ministerul de Externe face o evaluare pentru a vedea ce măsuri au fost luate în alte state, în aşa fel încât să poată fi utilizat un model care să poată fi aplicat şi în România.
„Este vorba, în primul rând, despre testarea sau necesitatea unui document care să ateste că o persoană a fost testată într-un interval de 48 de ore înainte de intrarea în România. Dar trebuie să vedem căror categorii de persoane şi din ce ţări vin aceste persoane”, a arătat Rafila.
Întrebat dacă ar putea fi testate şi persoanele vaccinate, Rafila a subliniat că deja sunt indicii că şi persoanele vaccinate se pot îmbolnăvi.
„Nu ştiu să vă spun. Este o preocupare apropo de persoanele vaccinate pentru că nu se cunoaşte legat de capacitatea neutralizantă a anticorpilor rezultaţi în urma vaccinului sau în urma bolii, pentru că deja sunt indicii că şi persoane vaccinate se pot îmbolnăvi cu mai mare sau mai mică uşurinţă. Atunci, lucrul acesta trebuie să-l înţelegem mai bine şi să găsim şi o soluţie aplicabilă în România”, a mai precizat Rafila.
Vineri, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă a transmis că Ministerul Sănătăţii (MS) şi Institutul de Sănătate Publică (INSP) vor reanaliza dacă se impune prezentarea unui test negativ RT-PCR pentru toate persoanele care sosesc în ţară începând cu data de 5 decembrie 2021.
„Referitor la informaţiile venite ‘pe surse’ privind ‘disensiunile’ care ar fi avut loc în cadrul şedinţei de guvern de astăzi, precizăm că ele sunt departe de a fi adevărate iar în urma prezentării propunerii iniţiale avizate de către specialişti, detaliată anterior, la nivelul Guvernului, în urma discuţiilor care au avut loc, s-a stabilit reanalizarea acestui aspect de către Ministerul Sănătăţii şi Institutul Naţional de Sănătate Publică”, a precizat DSU.
Potrivit sursei citate, pe 2 decembrie, având în vedere incertitudinile privind gradul de răspândire a noii variate Omicron la nivel mondial, precum şi posibilitatea de infectare a persoanelor trecute prin boală sau vaccinate cu schemă completă, INSP a trimis către DSU şi către MS o adresă prin care propune ca „intrarea pe teritoriul naţional să se facă doar prin prezentarea unui rezultat negativ la un test efectuat cu maxim 48 de ore înainte, indiferent de zona de risc epidemiologic din care sosesc călătorii”.
Știrea inițială
Șeful DSU, Raed Arafat, a propus, vineri, în ședința de Guvern, ca de duminică, 5 decembrie, până în data de 5 ianuarie, toate persoanele care intră în țară, inclusiv cele vaccinate, să prezinte un test PCR. Măsura ar fi fost menită să prevină răspândirea variantei Omicron pe teritoriul României, au declarat pentru Digi24.ro surse participante la ședință, relatează Digi24.ro.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, și ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, s-au opus acestei propuneri. Argumentul a fost legat de pericolul blocării vămilor exact în perioada de sărbători când se întorc în țară românii din Diaspora.
Arafat a primit sarcină să revină cu un alt proiect de gestionare a pandemiei în perioada vacanței de iarnă, susțin sursele citate.
Citește mai departe pe Digi24.ro.