Arafat a cerut situaţia banilor necheltuiţi de spitale, pentru a fi redirecţionaţi

Economica.net
09 10. 2012
arafat_85434400

  „Vrem să ştim ce bani nu aţi reuşit să cheltuiţi, pentru a fi redirecţionaţi acolo unde este nevoie, astfel încât toate fondurile să poată fi utilizate până la sfârşitul anului. Urmărim eficientizarea modului de cheltuire a fondurilor, nu dorim să rămânem cu fonduri neutilizate la 31 decembrie”, a declarat, marţi, subsecretarul de stat din MS, într-o videoconferinţă cu reprezentanţii direcţiilor de sănătate publică, cei ai serviciilor de ambulanţă şi ai personalului din unităţile de primiri urgenţe.

Cu acelaşi prilej, Raed Arafat a anunţat că se intenţionează ca, începând de anul viitor, toate medicamentele şi materialele sanitare utilizate în cele 63 de unităţi de primiri urgenţe (UPU) finanţate de la bugetul de stat şi în serviciile de ambulanţă să fie achiziţionate centralizat, prin licitaţie, de către Ministerul Sănătăţii.

„În acest fel, se urmăreşte obţinerea unor preţuri de achiziţie mai bune având în vedere achiziţia unei cantităţi mai mari de produse, dar şi controlul cheltuielilor din unităţile de primiri urgenţe. Ultimele controale au evidenţiat unele diferenţe de preţuri destul de semnificative la achiziţionarea produselor de acelaşi tip, dar în spitale diferite”, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX de MS.