Personalul medical ar putea avea interdicţie să lucreze simultan la stat şi la privat, anunţă Arafat

Din datele publicate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, cel puţin 100 de milioane de oameni sunt împinşi către sărăcie pentru a accesa serviciile de sănătate din ţările lor. Oamenii fără venituri adecvate nu ajung la timp la medic de teama costurilor, iar când ajung descoperă că tratamentul necesită sume pe care ei nu le pot acoperi decât prin credite sau prin vânzarea unor proprietăţi, fapt care poate să-i trimită în sărăcie mai mare şi chiar în stradă, spune Arafat, într-un mesaj postat de Ziua Mondială a Sănătăţii.

El afirmă că poate cel mai important pas pentru a ajunge la acoperirea universală şi accesul universal la serviciile de sănătate este recunoaşterea că sănătatea nu este un bun comercial, ci un drept al oricărui cetăţean şi chiar o datorie a statului la care cetăţeanul plăteşte taxe, iar esenţa problemei pentru o ţară ca România, în care finanţarea sistemului sanitar este cu mult sub media europeană pe cap de locuitor, este faptul că banii alocaţi sistemului sanitar trebuie să fie folosiţi în cel mai bun mod pentru acoperirea necesităţilor populaţiei, şi nu a profitului furnizorilor de servicii de sănătate.

Secretarul de stat în MAI spune că pentru acoperirea costurilor sectorului comercial pot fi încurajate asigurările private complementare şi alte modalităţi care să nu fie la concurenţă cu sectorul public care deţine un rol social major având alocată o sumă care oricum este insuficientă. 

Arafat consideră că majorarea veniturilor personalului de sănătate trebuie să vină şi cu alte măsuri, precum delimitarea sectorului privat de cel public.

„Pasul de a creşte veniturile personalului din sănătate este unul foarte important, însă acesta trebuie să vină şi cu alte măsuri. Una, şi cea mai importantă din punctul meu de vedere, este delimitarea sectorului privat comercial de cel public, şi stabilirea unor reguli foarte clare care să ajungă chiar şi la interdicţia de a lucra simultan în ambele sectoare, neştiind niciodată dacă medicul sau asistentul este loial locului de muncă din sectorul public şi dacă într-adevăr acesta deserveşte interesul pacienţilor corect, sau încearcă să-i plimbe între cele două sectoare şi să-i facă să plătească cât mai mult posibil fără să ţină cont de posibilităţile lor şi problemele lor”, afirmă Raed Arafat.

Şeful DSU susţine că până acum motivul pentru care nu se putea impune o delimitare între cele două sectoare era venitul, însă în prezent veniturile au un nivel decent şi suficient de ridicat pentru ca medicul să se hotărască în ce parte să lucreze.

„Dacă până acum venitul era motivul pentru care spuneam că nu se poate pune o delimitare între cele două sectoare, cred că acum a venit momentul să ne gândim la acest aspect, pentru a rezolva una dintre cele mai mari probleme din sistemul sanitar românesc şi care duce direct sau indirect la apariţia unor inechităţi şi a unor abuzuri faţă de pacient şi familiei acestuia. Indiferent de discuţiile despre salarii şi sporuri din aceste zile, în general, veniturile încep să atingă un nivel decent şi suficient de ridicat astfel încât să fie momentul zero pentru a decide între a lucra într-un sector sau altul, dar nu paralel în cele două”, mai spune Arafat.

Raed Arafat a adăugat că populaţia din România este dintre cele mai expuse la riscul de a nu mai putea accesa sistemul sanitar şi că, exceptând urgenţa, restul sistemului sanitar este greu accesibil, iar pacientul este obligat la un moment dat să plătească foarte mulţi bani ca să beneficieze de servicii esenţiale diagnosticului şi care, în mod normal, ar fi trebuit acoperite prin asigurările lui.

Dacă se merge la medicul de familie, care are un număr limitat de consultaţii decontabile de către casa de asigurări, acesta va trimite pacientul la analize de cele mai multe ori la un laborator privat şi probabil la un serviciu de imagistică privat, explicându-i că serviciile sunt decontate de Casa Naţională de Asigurări Sociale pentru Sănătate (CNAS). Când ajunge la furnizorul privat, acesta îl anunţă pe pacient că plafonul sumei alocate de CNAS a fost atins, existând două soluţii – plata din propriul buzunar sau trecerea pe lista de aşteptare, care uneori este chiar de luni de zile, afirmă Arafat.

„Pacientul şi familia acestuia se regăsesc puşi în faţa faptului împlinit să-şi plătească din buzunar investigaţiile, dacă au banii pentru acest lucru, să-şi vândă ceva sau să se îndatoreze unei bănci luând un credit de tratament sau să meargă la UPU încercând să-şi efectueze investigaţiile acolo. Lucrurile nu se opresc aici, bineînţeles, pentru că urmează şi ping-pongul între sectorul public şi cel privat, fără să generalizam, practicat de unii medici, mingea fiind însuşi pacientul. Acesta este trimis să-şi efectueze tratamentul sau intervenţia în sectorul privat folosind ca scuză lipsa de materiale sau lipsa de dispozitive implantabile …etc. Pacientul la rândul sau îşi va rezolva intervenţia şi tratamentul tot cu bani suplimentari din buzunar pentru că în cea mai mare parte sectorul privat, chiar dacă obţine deconturi de la CNAS, acoperă diferenţa de costuri din bani obţinuţi direct de la pacient pentru diferite servicii, pacientul ajungând să plătească sute dacă nu chair şi mii de lei pe noapte. La momentul la care se ajunge la costuri mari cum ar fi pentru terpia intensivă, costurile în sectorul privat devin prohibitive pentru majoritatea pacienţilor, atunci pacientul este retrimis către sectorul public pentru a fi tratat acolo, unde nici acum nu s-a reuşit eliminarea totală a plăţilor suplimentare pentru materiale şi medicamente, în pofida faptului că au fost înfiinţate programe special dedicate acestor pacienţi prin care consumabilele şi dispozitivele implantabile sunt finanţate din bugetul de stat”, continuă el.

În opinia acestuia, va fi nevoie de o amplă reaşezare a sistemului sanitar, astfel încât să fie asigurat un acces universal echitabil populaţiei din România indiferent de statul social şi nivelul de sărăcie, însă primul pas este a recunoaşte că există într-adevăr o problemă gravă în ce priveşte accesul chiar şi la serviciile de bază în domeniul sanitar şi că există soluţii care nu necesită neapărat bani mai mulţi, cât necesită o voinţa politică de a susţine o schimbare radicală în asigurarea asistenţei sanitare, departe de interesele comerciale şi mai aproape de interesele populaţiei.