Arafat: CMBSU trebuie să-și adapteze decizia la ultima hotărârea de guvern. Se vor putea face nunți și botezuri în localitățile de peste 6 la mie
Precizările au fost făcute în contextul în care, vineri, Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă (CMBSU) a decis că organizarea de nunţi şi botezuri este interzisă începând de duminică.
Pe de altă parte, sâmbătă, Guvernul a aprobat, prin hotărâre, noi măsuri de gestionare a pandemiei de COVID-19, stabilind că în localităţile unde rata de incidenţă depăşeşte 6 la mia de locuitori accesul la anumite activităţi este permis doar persoanelor vaccinate sau trecute prin boală. Astfel, în cazul evenimentelor private, precum nunţile sau botezurile, va fi permisă participarea acestor două categorii de persoane, până la 50% din capacitatea maximă, dar nu mai mult de 200 de persoane.
Arafat a explicat că CMBSU luase decizia vineri, în conformitate cu normele în vigoare la momentul respectiv.
„Decizia a fost adoptată în baza Hotărârii de Guvern care acum este în vigoare. Ei trebuiau să o adopte pentru că trebuiau, conform hotărârii, în 48 de ore să adopte măsura. După ce se publică această hotărâre, comitetul din Bucureşti va trebui să se întrunească şi să readapteze hotărârea lor la hotărârea nouă de guvern care a ieşit. Deci, în momentul în care se publică, ei pot modifica deciziile lor de ieri, în sensul modificărilor care au fost făcute astăzi în hotărâre de guvern”, a precizat el.
De asemenea, programul magazinelor din Bucureşti va fi permis până la ora 22,00, din momentul în care CMBSU va modifica hotărârea respectivă.
„Depinde când adoptă decizia comitetul din Bucureşti, depinde când se publică hotărârea, dar dacă se publică şi adoptă decizia şi spune că este aplicabilă de acum, atunci magazinele pot continua. Dacă nu, ei vor respecta ce este în hotărârea municipiului până schimbă hotărârea lor”, a spus Arafat.
Secretarul de stat a menţionat că prevederile hotărârii CNSU apăruseră în spaţiul public şi că se ştia că acestea urmează să fie adoptate.
„A fost o hotărâre de guvern care era aplicată şi Prefectura a luat o decizie în baza ei; asta era legea, asta era legislaţia. Şi acum au fost modificate anumite prevederi şi acum aceste prevederi se aplică. Deci, acum, în briefingul acesta, cu siguranţă toată lumea ne aude, toată lumea ne ascultă, toată lumea află acest lucru. Oricum, hotărârea CNSU a fost scoasă deja şi se ştia că urmează să se adopte. Deci, predictibilitatea pentru oameni şi o informare că acest lucru urmează a fost făcut. Că nu s-a ţinut şedinţa de guvern ieri, s-a ţinut astăzi, acesta este alt lucru. Dar deja din hotărârea CNSU se ştia care sunt deciziile care urmează să fie luate”, a mai spus Arafat.
Citește și: https://www.economica.net/cmbsu-interzice-organizarea-de-nunti-si-botezuri-in-bucuresti_534924.html