„Ministerul Sănătăţii înţelege nemulţumirile personalului medical. Cu toţii recunoaştem că există o problemă reală din acest punct de vedere”, a spus Arafat.
Secretarul de stat a ţinut să sublinieze, tot legat de protestele ce ar putea fi declanşate de către medici, că lucrul cel mai important este acela ca acţiunile „să nu se răsfrângă asupra pacienţilor”.
Raed Arafat a adăugat că, în prezent, se lucrează, în colaborare cu profesioniştii din domeniu, la elaborarea legii privind salarizarea şi a celei de schimbare a statului spitalelor publice, necesare tocmai pentru a permite personalului din Sănătate să obţină venituri mai mari.
Medicii, dar şi restul personalului din sistemul sanitar, ameninţă din iulie cu proteste, greve şi chiar demisii, din cauza salariilor mici, a condiţiilor de lucru şi a modului în care sunt trataţi angajaţii din Sănătate în România, potrivit preşedintelui Colegiului Medicilor, Vasile Astărăstoae.
Anunţul privind protestele personalului medico-sanitar a fost făcut, joi, de preşedintele Colegiului Medicilor din România (CMR), prof. dr. Vasile Astărăstoae, care a spus că vorbeşte în numele tuturor organizaţiilor profesionale din sistem.
Medicii reclamă, în primul rând, salariile mici – echivalentul a 200 de euro pe lună pentru un rezident şi, respectiv, 500 de euro în cazul unui specialist.
Personalul din Sănătate se plânge şi de condiţiile de lucru, dar şi de modul în care este tratat de către autorităţi şi chiar de către unii pacienţi.
„Este o adevărată prigoană a cadrelor medicale, de aceea trebuie să luptăm pentru recăpătarea respectului cadrelor medico-sanitare. Mesajul comun este unul foarte clar: ne-a ajuns cuţitul la os, nu mai suportăm să fim umiliţi, batjocoriţi, nu mai suportăm să se încalce demnitatea noastră. Vrem tratament normal, nu preferenţial”, a explicat Vasile Astărăstoae.
Potrivit preşedintelui CMR, pentru mărirea veniturilor medicilor rezidenţi este nevoie de 21 de milioane de euro.
Tot Astărăstoae a avertizat că banii spitalelor s-ar putea termina în august, iar din toamnă acestea riscă să nu mai aibă fonduri pentru a funcţiona.
„Lunile de vară nu vor fi de vacanţă”, a subliniat Astărăstoae, potrivit căruia calendarul protestelor va include marşuri, greve şi chiar demisii în bloc, dacă nu sunt rezolvate problemele.
Potrivit lui Astărăstoae, în perioada următoare, vor avea loc consultări în teritoriu, cu privire la stabilirea calendarului protestelor.
„Dorim să înfiinţăm o coaliţie din care să facă parte toate organizaţiile profesionale din sistem, medici, asistenţi, organizaţii ale pacienţilor şi sindicatele. Scopul acesteia este de a avea revendicări comune şi de a impune în sistem sanitar cu reguli foarte clare”, a precizat Astărăstoae.
Preşedintele CMR a ţinut să sublinieze că, deocamdată, nu este nimic cert, ţinând cont că organizarea protestelor depinde de răspunsul autorităţilor.
„Nu este vorba despre reproşuri adresate Ministerului Sănătăţii şi ministrului de resort Eugen Nicolăescu, cu care avem o relaţie foarte bună”, a mai spus Astărăstoae.
El a mai spus că, dacă medicii vor ajunge să iasă în stradă, va fi pentru a doua oară când se întâmplă acest lucru, primele proteste fiind organizate în perioada când Colegiul Medicilor îl avea ca preşedinte pe Mircea Cinteză, respectiv în urmă cu 10 ani.
Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că este surprins de protestele anunţate de personalul medico-sanitar, în condiţiile colaborării continue cu acesta, şi face apel la medici să pună în centrul activităţii lor pacientul.
„Am avut continuu discuţii cu organizaţiile profesionale, iar o dovadă este şi faptul că lucrăm împreună la elaborarea legii privind salarizarea şi a celei de schimbare a statului spitalelor publice. Suntem parteneri, iar asta inclusiv cu Colegiul Medicilor, cu care avem o relaţie foarte bună de colaborare pentru ca profesioniştii din sistem să îşi recapete încrederea”, a explicat ministrul.
În contextul protestelor pe care le-ar putea declanşa angajaţii din sistem, Eugen Nicolăescu a ţinut să facă apel la medici „să aibă în centrul activităţii pacientul”.
„Sper ca dialogul cu ei să continue”, a mai spus demnitarul.
Prim-vicepreşedintele Federaţiei Sanitas, Marius Sepi, a declarat, pentru MEDIAFAX, că acţiunile anunţate de Colegiul Medicilor din România au susţinerea organizaţiei sindicale, el precizând că acestea nu sunt împotriva Ministerului Sănătăţii (MS), ci a celui de Finanţe şi a Guvernului.
„Federaţia Sanitas susţine acţiunile de protest. Trebuie să se înţeleagă că nu este o acţiune împotriva Ministerului Sănătăţii. Colegiul Medicilor şi Sanitas au o relaţie corectă cu Ministerul Sănătăţii. Propunerea de alianţă are legătură cu sistemul sanitar şi cu finanţarea, care este apanajul Ministerului de Finanţe şi al Guvernului. În următoarele două săptămâni, vom lua o decizie privind calendarul de acţiuni şi revendicările comune”, a declarat Marius Sepi.