Arafat: Impactul testelor de salivă în şcoli va fi analizat. Dacă sunt fără valoare adăugată, e posibil să le oprim

Şeful DSU, Raed Arafat, a declarat că specialiştii în epidemiologie, alături de cei de la ministerele Educaţiei şi Sănătăţii, urmează să analizeze impactul utilizării testelor de salivă COVID-19 în şcoli, subliniind că în cazul în care se va ajunge la concluzia că sunt "fără valoare adăugată" este posibil să se ajungă la oprirea acestora.
AGERPRES - lun, 31 ian. 2022, 15:51
Arafat: Impactul testelor de salivă în şcoli va fi analizat. Dacă sunt fără valoare adăugată, e posibil să le oprim

El a fost întrebat ce se va întâmpla cu utilizarea testelor de salivă în şcoli în condiţiile în care există specialişti care s-au exprimat în sensul că varianta Omicron a virusului SARS-CoV-2 nu poate fi depistată în urma unei astfel de testări, scrie Agerpres.

„La acest moment au fost distribuite cel puţin pentru încă două săptămâni, o să fie, probabil, analizat impactul lor, dacă sunt de continuat sau nu, asta urmează să se spună, dacă vom continua sau nu. Asta, normal, că se discută şi cu Ministerul Educaţiei şi cu Ministerul Sănătăţii şi cu experţii în epidemiologie şi se va decide. Dacă au, într-adevăr, să zicem, o valoare adaugată sau nu. Dacă considerăm că sunt fără valoare adăugată, este posibil să ajungem să decidem să le oprim, deci o să vedem acest lucru. (…) Deci, urmează să vedem care va fi decizia şi cum va fi abordată situaţia aceasta, mai ales de către specialiştii în domeniu, pe partea de epidemiologie”, a declarat Raed Arafat, luni, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

Ministrul Educaţiei: Testele au ajuns în toate şcolile; sunt suficiente până spre jumătatea lunii februarie

Testele pe bază de salivă au ajuns în toate şcolile, iar acestea sunt suficiente pentru testarea preşcolarilor, a elevilor şi angajaţilor din învăţământ, până spre jumătatea lunii februarie, a declarat luni ministrul Educaţiei, Sorin Câmpeanu.

„Nu e niciun fel de problemă din perspectiva aprovizionării cu teste”, a precizat Cîmpeanu, la Palatul Parlamentului.

El a adăugat că se impune responsabilitate în raportarea acestor teste.

„Fac un apel la responsabilitatea raportării acestor teste. Am constatat o îmbunătăţire a procesului, în sensul în care, în ultimele zile, din 5.000 de teste pe bază de salivă care au fost pozitive aproape 2.000 au fost validate prin teste PCR. Înseamnă că s-a creat o obişnuinţă, a fost mai greu la început, se poate înţelege lucrul acesta şi creşte şi responsabilitatea raportării acestor rezultate”, a afirmat Sorin Cîmpeanu.

Cîmpeanu: 108 şcoli funcţionează în online săptămâna aceasta

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat, luni, că 108 şcoli funcţionează în sistem online săptămâna aceasta, precizând că procentul este foarte mic comparativ cu totalul de 17.631 de şcoli din România.

„Sunt 108 şcoli care, pe baza cazurilor de îmbolnăvire (COVID – n.r.), funcţionează în online în această săptămână. Săptămâna trecută au fost 46, dar 108 din 17.631 de şcoli înseamnă totuşi un procent foarte mic”, a declarat Cîmpeanu la Parlament.

Referindu-se la gradul de vaccinare în rândul profesorilor, ministrul a subliniat că acesta este „mult peste 70%”, iar cadrele didactice reprezintă cea mai numeroasă categorie socio-profesională vaccinată împotriva COVID.

„Gradul de vaccinare în rândul profesorilor este mult peste 70%. Este clar cea mai numeroasă categorie socio-profesională vaccinată. Este vorba de 200.000 de angajaţi din sistemul de învăţământ, iar în rândul elevilor avem un progres de 4000 de elevi vaccinaţi. Au fost 456.000, după o săptămână 460.000, 464.000. Este un progres lent”, a indicat ministrul.

 

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, renunță la 20% din salariul său și le cere directorilor companiilor din subordine să facă la fel
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, renunță la 20% din salariul său și le cere directorilor companiilor din subordine să ...
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a virat 20% din salariul său statului român şi le cere directorilor companiilor din subordinea ministerului de resort să facă acelaşi gest, potrivit unei......
Studenții pasionați de tehnologie pot participa la un program global de pregătire în China. Încep înscrierile pentru programul Seeds for the Future 2025 organizat de Huawei
Studenții pasionați de tehnologie pot participa la un program global de pregătire în China. Încep înscrierile pentru ...
Huawei România anunță începerea oficială a înscrierilor pentru noua ediție a programului Seeds for the Future.
BNR explică de ce a comandat sondajul privind starea de avuție a populației. „În urma acestei anchete sociologice se va obţine o mai bună cunoaştere a avuţiei populaţiei pentru optimizarea direcţionării ajutoarelor sociale”
BNR explică de ce a comandat sondajul privind starea de avuție a populației. „În urma acestei anchete sociologice ...
Elaborarea statisticilor privind distribuţia avuţiei gospodăriilor populaţiei de către Banca Naţională a României ...
LIVE VIDEO Bolojan anunță măsurile din următoarele pachete de reformă
LIVE VIDEO Bolojan anunță măsurile din următoarele pachete de reformă
Premierul Bolojan susține la Palatul Victoria o conferință de presă cu măsurile din următoarele pachete de reformă.