Arafat: Nu trebuie să ne păcălească scăderea numărului cazurilor. Cel puţin încă două-trei săptămâni va fi greu la terapie intensivă şi primiri urgenţe

03 11. 2021
arafat_raed__4678765_40419500

El susţine că cel puţin încă două-trei săptămâni ne putem aştepta la un număr semnificativ de cazuri în unităţile de primiri urgenţe şi în secţiile de terapie intensivă, scrie Agerpres.

 

GCS: Niciun pat liber la ATI la nivel naţional pentru bolnavii de COVID-19; 1.876 – ocupate. Record de decese

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat că la nivel naţional, marţi, nu există niciun pat disponibil la terapie intensivă pentru pacienţii bolnavi de COVID-19, în afara celor rezervate special pentru persoane cu anumite condiţii medicale care sunt şi confirmate cu SARS-CoV-2.

Marţi, conform datelor existente în aplicaţia alerte.ms, sunt 1.748 de paturi ATI destinate pacienţilor COVID-19. În Bucureşti sunt avizate 392 paturi de ATI pentru pacienţii de COVID-19.

La nivel naţional, există o rezervă operaţională de 147 de paturi ATI destinate pacienţilor infectaţi cu SARS-CoV-2, a precizat GCS. Acestea sunt activate, în dinamică, acolo unde numărul pacienţilor ATI depăşeşte capacitatea secţiilor principale.

Conform GCS, 1.876 de paturi ATI sunt ocupate în toată ţara.

La nivel naţional, la acest moment nu este niciun pat liber la ATI, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiţii medicale care sunt şi confirmate cu SARS-CoV-2, a informat GCS.

Potrivit sursei citate, se lucrează în continuare pentru operaţionalizarea şi asigurarea personalului medical necesar pentru alte paturi ATI, care vor fi disponibile în zilele următoare.

„Menţionăm faptul că în procesul de operaţionalizare a unor noi paturi ATI se pune accent pe cele destinate persoanelor care prezintă anumite condiţii medicale şi care sunt şi confirmate cu SARS-CoV-2, pentru că în aceste cazuri respectivii pacienţi prezintă afecţiuni grave ce pot constitui comorbidităţi şi sunt expuşi unui risc mult mai mare”, a transmis GCS.

Un număr de 19.987 de persoane infectate cu SARS-CoV-2 sunt internate în unităţile sanitare, dintre care 367 sunt copii, a anunţat, marţi, Grupul de Comunicare Strategică.

Potrivit sursei citate, la terapie intensivă sunt internaţi 1.876 de pacienţi, dintre care 32 sunt copii.

Pe teritoriul României, 152.580 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 19.598 de persoane se află în izolare instituţionalizată.

De asemenea, 58.188 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată – 92.

Record de decese

Un număr de 591 de decese la pacienţi infectaţi cu virusul SARS-CoV-2 au fost raportate în ultimele 24 de ore, dintre care cinci anterioare intervalului de referinţă, a informat, marţi, Grupul de Comunicare Strategică.

Este vorba despre un record negativ de la începutul pandemiei de COVID-19.

Cele cinci decese produse anterior intervalului de referinţă au survenit în judeţele Galaţi, Ialomiţa, Prahova şi Sibiu, în luna octombrie 2021. În intervalul de referinţă au fost raportate 586 decese.

Potrivit GCS, au murit 279 bărbaţi şi 312 femei internaţi în spitalele din judeţele Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Brăila, Braşov, Buzău, Călăraşi, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Harghita, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş, Vaslui, Vrancea şi din Bucureşti.

Dintre cele 591 de decese, unul a fost înregistrat la categoria de vârstă 10 – 19 ani, unul la categoria de vârstă 20 – 29 ani, şase la categoria de vârstă 30 – 39 ani, 19 la categoria de vârstă 40 – 49 ani, 60 la categoria de vârstă 50 – 59 ani, 162 la categoria de vârstă 60 – 69 ani, 187 la categoria de vârstă 70 – 79 ani şi 155 la categoria de vârstă peste 80 ani.

555 dintre decese s-au înregistrat la pacienţi care au prezentat comorbidităţi, pentru 14 pacienţi decedaţi nu s-au raportat comorbidităţi, iar pentru 22 nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.

Un deces s-a înregistrat la un pacient infectat în străinătate şi a fost raportat de DSP Bucureşti.

Din totalul de 591 de pacienţi decedaţi, 541 erau nevaccinaţi şi 50 vaccinaţi. Cei 50 de pacienţi decedaţi vaccinaţi aveau vârste cuprinse între 40 şi 49 de ani şi peste 80 de ani. Toţi pacienţii decedaţi vaccinaţi prezentau comorbidităţi.

De la începutul pandemiei, în total, 48.664 de persoane diagnosticate cu COVID-19 au murit în România.

Un număr de 11.073 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, fiind efectuate peste 72.000 de teste, a informat, marţi, Grupul de Comunicare Strategică.

Până marţi, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.666.097 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, dintre care 8.636 sunt pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. Potrivit GCS, 1.429.157 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.

La nivel naţional, până la această dată, au fost prelucrate 10.338.957 de teste RT-PCR şi 4.514.957 de teste rapide antigenice.

În ultimele 24 de ore, au fost efectuate 22.560 de teste RT-PCR (12.191 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 10.369 la cerere) şi 49.671 de teste rapide antigenice.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 1.395 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

204 oraşe au incidenţa COVID-19 mai mare sau egală cu 6 la mia de locuitori

Incidenţa cazurilor de COVID-19 cumulată la 14 zile este mai mare sau egală cu 6 la mia de locuitori în 204 oraşe, a informat, marţi, Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

Potrivit GCS, incidenţa este peste 10 la mie în 70 de oraşe.

Oraşele cu cea mai mare incidenţă sunt:

* Otopeni (Ilfov) – 20,57

* Nucet (Bihor) – 17,43

* Popeşti-Leordeni (Ilfov) – 16,9

* Amara (Ialomiţa) – 16,39

* Măgurele (Ilfov) – 15,94

* Abrud (Alba) – 15,8

* Ştei (Bihor) – 15,73

* Buftea (Ilfov) – 15,61

* Alba Iulia (Alba) – 15,36

* Voluntari (Ilfov) – 15,15

* Bragadiru (Ilfov) – 14,99

* Nădlac (Arad) – 14,51

În ceea ce priveşte comunele, cea mai mare incidenţă se înregistrează în:

* Săceni (Teleorman) – 33,75

* Branişca (Hunedoara) – 26,28

* Joiţa (Giurgiu) – 23,87

* Mogoş (Alba) – 23,78

* Valea Argovei (Călăraşi) – 22,56

* Balta Doamnei (Prahova) – 22,48.