Arafat: S-a ajuns la o explozie de donatori de organe, finanţarea trebuie adaptată
În emisiune a fost prezentat cazul unui tânăr care are nevoie de transplant bipulmonar, însă finanţarea nu a fost aprobată, întrucât banii au fost cheltuiţi pe transplantul medular, iar pacientului i s-a cerut să aştepte suplimentarea bugetului pentru tratament în străinătate
Invitat în emisiune, şeful Clinicii de chirurgie şi transplant hepatic Fundeni din Bucureşti, prof. dr. Irinel Popescu, a spus că trebuie înţelese „poziţia finanţatorului care trebuie să-şi împartă bugetul în foarte multele necesităţi ale sistemului de sănătate şi faptul că România nu este singura ţară care face o anume cuantificare a numărului de operaţii în funcţie de prognoză şi alocă o anumită sumă de bani în funcţie de această prognoză”.
Popescu a dat ca exemplu Noua Zeelandă, care, în perioada când nu avea program de transplant, transporta bolnavii în Australia şi finanţa, anual, şase operaţii, iar intervenţiile peste acest număr erau mutate în alt an.
Contactat telefonic în emisiune, secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii (MS) Raed Arafat a fost întrebat cum s-a ajuns în situaţia de a fi cheltuiţi toţi banii de transplant.
„Este o situaţie fericită că s-a ajuns aşa, pentru că a crescut numărul donatorilor. După ce s-a aprobat ordinul prin care s-au nominalizat ordonatorii de transplant la secţiile de terapie intensivă şi s-a ameliorat organizarea pentru recunoaşterea bolnavilor potenţiali donatorilor, am avut o explozie de donatori, ceea ce este un lucru pozitiv. Acum trebuie să adaptăm finanţarea la această explozie, pentru că nimeni nu s-a aşteptat la asta, vă spun sincer”, a spus Arafat, care a adăugat că ştie din „promisiuni” chiar de la ministrul Sănătăţii despre o creştere a fondurilor pentru transplant, la rectificare, spre a se face faţă creşterii numărului de donatori.
Referitor la cazul tânărului care are nevoie de transplant pulmonar, secretarul de stat din MS a spus că nu coordonează comisia ce a decis să dea bani în altă parte, subliniind însă că cererea de fonduri pentru intervenţii depăşeşte fondurile alocate.
„Lista persoanelor care solicită tratament fie pentru leucemie, fie pentru transplant medular, fie pentru operaţii care nu se fac deloc în ţară şi trebuie făcute în străinătate în regim de urgenţă, inclusiv cum este cazul transplantului bipulmonar, este mult peste nivelul sumei alocate la finanţare. (…) Dacă eu mă pun în locul comisiei, comisia poate că a analizat la rece situaţia şi a hotărât să dea banii respectivi în anumite situaţii în care, poate, impactul lor era imediat”, a adăugat Arafat.
Secretarul de stat a mai precizat că, pentru transplantul pulmonar, este necesară plata în avans a 120.00 de euro, după care urmează aşteptarea donatorul potrivit. „Nu ştiu ce criterii a analizat comisia când a hotărât să dea banii în altă parte”, a mai spus Raed Arafat.
Oficialul MS a dezvoltat situaţia fondurilor, precizând că, din păcate, bugetul Sănătăţii nu poate fi rectificat decât din iulie. „Situaţia în care ne aflăm este total ingrată, pentru că trebuie să se ia decizii pe tratamente, pe anumite alocări de tratamente şi, din păcate, se ajunge la acest lucru, la fel ca în multe ţări, din cauza limitărilor la finanţare a sistemelor sanitare”, a mai spus Raed Arafat.
Tot secretarul de stat a dat exemple de situaţii în care banii din sistem sunt, practic, irosiţi. „Găsim materiale cumpărate care stau în stocuri nefolosite. Numai anul trecut a fost aruncată pe apa Sâmbetei o sumă de bani pe medicamente care au expirat. Eu aş zice că este o responsabilitate împărţită, avem o capacitate de control destul de limitată la nivelul sistemului sanitar”, a adăugat Raed Arafat.
La rândul lui, Irinel Popescu a spus că ar fi regretabil să fie oprit transplantul din lipsă de finanţare. „În continuare cred şi sper că ministrul Sănătăţii va găsi resursele pentru a acoperi finanţarea suplimentară de care e nevoie”, a adăugat el.