Arafat: Se observă un trend uşor descrescător al infectărilor cu COVID. Trebuie păstrat în următoarea perioadă
„La acest moment se observă un trend uşor descrescător, dar asta nu trebuie, bineînţeles, să fie un mesaj de liniştire, ci trebuie să fie un mesaj de precauţie, în sensul în care să menţinem acest trend cel puţin în următoarea perioadă”, a declarat Raed Arafat, joi, în şedinţa de guvern.
El a precizat că, în ultimele zile, împreună cu ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, au discutat cu autorităţile medicale din zona Bucureşti-Ilfov şi din zona de sud, de la „spitalele care sunt de urgenţă, spitale COVID”, despre modul de gestionare a cazurilor de SARS-CoV-2.
„Împreună cu domnul ministru Tătaru am avut, deja, discuţii cu două regiuni, zona Bucureşti-Ilfov şi întreaga zonă de sud, am avut o discuţie, ieri, cu toate spitalele care sunt de urgenţă, spitale COVID, medicii şefi Secţie ATI, medicii şefi Secţie UPU, managerii spitalelor, directorii DSP-urilor şi s-a discutat mai mult despre modul de gestionare a cazurilor şi, mai ales, creşterea capacităţii de terapie intensivă, mai ales acolo unde este personal şi este posibil”, a mai declarat Arafat.
El a precizat că în ultimele 48 de ore au fost distribuite „48 de ventilatoare suplimentare” la cererea spitalelor care au avut capacitate să crească numărul paturilor de terapie intensivă.
„Ventilatoarele ajung acolo de la stocul strategic pe care-l avem”, a completat Arafat.
Totodată, a spus el, primele teste rapide pe bază de antigen au sosit în ţară.
„Astfel, începem distribuirea primelor 300.000 de teste, care vor fi în prima fază date unităţilor de primiri-urgenţe, camerelor de gardă, deci de primă linie. De săptămâna viitoare, restul de 3 milioane o să înceapă să ajungă în tranşe şi urmează să distribuim la serviciile de ambulanţă şi, apoi, unde ne indică colegii de la Ministerul Sănătăţii”, a explicat Arafat.
Întrebat de premierul interimar dacă există o estimare de timp în privinţa primirii celor 3 milioane de teste, şeful DSU a precizat: „În cursul acestui an, deci, cel care a contractat a promis că le aduce înaintea termenului, termenul era de aproximativ, dacă nu greşesc, de o lună, dar a promis că le aduce mai repede, aşa că cele 3 milioane de teste sperăm că le primim în cea mai mare parte în cursul acestei luni”.