Arafat spune că va încerca să-l convingă pe Băsescu să nu accepte legea sănătăţii în actuala formă
Comisia Ministerului Sănătăţii va trimite punctul de vedere despre Urgenţă din proiectul Legii sănătăţii preşedintelui şi parlamentarilor, iar dacă în final la politic se decide că „doctorul Arafat nu are dreptate”, este normal să se retragă cel care nu crede în această idee, a declarat pentru Mediafax Raed Arafat.
Subsecretarul de stat Raed Arafat a spus că are expertiză de o viaţă în sistemul de urgenţă, de aceea îşi va spune punctul de vedere legat de acest proiect politicienilor, parlamentarilor şi îl va trimite şi preşedintelui Traian Băsescu, pentru ca toată lumea să aibă acces la punctul de vedere al comisiei de specialitate din Ministerul Sănătăţii (MS).
„Voi trimite şi preşedintelui punctul de vedere al Comisiei de Urgenţă. Noi acum suntem în perioada de dezbatere. Eu vorbesc de domeniul meu de expertiză de o viaţă. Trebuie să fie publice concluziile noastre. Dacă în final, la politic se decide că doctorul Arafat nu are dreptate, că vrem să mergem cum au zis cei care au scris legea, este normal să se retragă cel care nu crede în această idee. Să vină cineva să facă toate actele normative secundare ca să ţină sistemul nou sub control şi să nu strice ceea ce merge bine acum. Orice se strică nu se mai repară. Urgenţa este sistemul angajat zilnic în război. Sunt mii de intervenţii pe zi. Când te joci cu sistemul acesta de urgenţe majore trebuie să fii foarte sigur cum te joci cu el”, a declarat, duminică, pentru Mediafax Raed Arafat.