Arafat: Trebuie un alt mecanism pentru admiterea la rezidenţiat
Secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii Raed Arafat a participat, duminică, la o dezbatere cu studenţii Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş, referitoare la un proiect de lege al Ministerului Sănătăţii lansat în dezbatere publică în urmă cu câteva zile, legat de rezidenţiat.
La finalul dezbaterii, Arafat a declarat presei că împărtăşeşte părerea exprimată de mai mulţi studenţi, conform căreia este nevoie de „un alt mecanism” pentru admiterea la rezidenţiat, nu cel bazat pe notele din facultate. El a adăugat că la această propunere se va renunţa „cu siguranţă”, deoarece afectează studenţi aflaţi în ani terminali.
„Acesta este un lucru sesizat de mai mulţi studenţi şi au dreptate, că nu putem să luăm notele din timpul facultăţii, mai ales acum, pentru cei din anul VI, V, IV, şi să spunem că „notele voastre vor fi calculate”. Trebuie să fie alt mecanism, pe care să îl discutăm, dar nu pe baza notelor anilor de la facultate. Pentru că atunci o să apară diferenţe între facultăţi, nu o să mai putem compara toţi studenţii şi or să fie nedreptăţi. Vom discuta, vom vedea care sunt punctele de vedere ca să revenim asupra acestui punct din ordonanţă”, a spus Arafat.
Acesta a adăugat că proiectul legislativ a fost postat pe site-ul Ministerului Sănătăţii şi este în dezbatere publică până în 30 octombrie, însă doreşte ca în următoarea săptămână sau maxim zece zile, în urma discuţiilor cu studenţii, să se pună pe site „varianta a doua”.
Arafat a subliniat că proiectul de lege urmăreşte o flexibilizare şi o adaptare la nevoile actuale, astfel încât absolvenţii de Medicină să nu rămână în afara sistemului sau să ajungă rezidenţi pentru o altă specializare decât cea pe care şi-au dorit-o, doar pentru că nu au prins un loc la repartiţie.
„Cel mai important lucru, ce încercăm să facem, este faptul că avem mai multe etape, iar în prima etapă avem mai multe trunchiuri comune în care pot să intre. Noi flexibilizăm şi alegerea specialităţilor. Nu o să mai fie situaţia în care rezidentul, dacă a dat examen de rezidenţiat, o să aibă o singură şansă la alegere în timpul repartiţiei şi cu asta se alege. Poate că el vrea să fie chirurg generalist şi se trezeşte că este dermatolog – şi asta pentru că la repartiţie nu a prins un loc. Asta încercăm, să îi lăsăm, în prima fază, să meargă după ce doresc ei şi să flexibilizăm acest lucru, ca să îi descoperim pe cei care doresc să facă un lucru şi să fie încurajaţi să îl facă. E de fapt mai degrabă o flexibilizare decât o restricţionare”, a declarat Arafat.
Acesta a adăugat că acelaşi proiect de act normativ prevede posibilitatea acreditării de centre suplimentare de rezidenţiat, pentru ca rezidenţii să poată face practică suficientă.
„Avem o situaţie în ţară, mai ales pe specialităţile chirurgicale, în care rezidenţii sunt mulţi, stau într-un centru şi nu apucă să facă nimic practic. Termină cinci ani şi nu a făcut decât una sau două operaţii singur. În momentul în care acreditezi centre suplimentare, care sunt supravegheate şi rezidentul poate să meargă să facă o parte din stagiul lui, practic contează extrem de mult”, a conchis Arafat.