Arafat: Trei centre noi pentru preluarea pacienţilor cu arsuri majore vor fi înfiinţate în România

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat, a declarat, sâmbătă, că în următorii doi ani şi jumătate în România vor fi înfiinţate încă trei puncte medicale care să preia pacienţii cu arsuri majore, în Timişoara, Târgu Mureş şi Iaşi, proiectul fiind finanţat cu ajutorul Băncii Mondiale.
Economica.net - sâm, 21 dec. 2013, 17:52
Arafat: Trei centre noi pentru preluarea pacienţilor cu arsuri majore vor fi înfiinţate în România

Raed Arafat a declarat, sâmbătă, la Alba Iulia, într-o conferinţă de presă, că Ministerul Sănătăţii derulează un program finanţat de Banca Mondială, iar în cadrul acestuia va fi realizat un proiect special pentru înfiinţarea a trei centre noi, pe lângă Bucureşti, în care să fie preluaţi şi trataţi pacienţii cu arsuri majore, transmite corespondentul Mediafax.

„Până acum, aţi observat, totul ducem la Bucureşti. Orice se întâmplă, un ars grav, imediat merge la Bucureşti. În următorii 2 ani, 2 ani şi jumătate, cu programul Băncii Mondiale, să reuşim să avem un număr de paturi de «arşi», cel puţin în încă trei locuri din ţară în afara Bucureştiului. La secţiile de «mari arşi » nu îţi trebuie zeci de paturi, de regulă vorbim de patru până la şase paturi de bolnavi, pe care noi îi numim «arşi mari»”, a spus Arafat.

Potrivit acestuia, noile centre care vor prelua şi trata pacienţii cu arsuri majore vor fi la Timişoara, Târgu Mureş şi Iaşi, iar în paralel se va moderniza şi Spitalul de Arşi din Bucureşti.

El a adăugat că, astfel, nu vor mai fi transportate toate cazurile de pacienţi cu arsuri grave la Bucureşti, ci la centrul regional cel mai apropiat.

„Din păcate, am trecut prin fenomene care ne-au arătat că putem să avem un număr mare de pacienţi arşi deodată. Discoteca de la Sighetul Marmaţiei, care ne-a produs în prima fază şapte «arşi mari » şi apoi încă nouă «arşi mari », la câteva ore, accidentul de la Mina Petrila şi multe alte situaţii care produc doi, trei, patru «arşi mari ». La acestea se adaugă situaţiile care apar zilnic, cel puţin în două-trei judeţe mai apare câte un «ars mare» de la un incendiu sau un accident de muncă”, a mai spus Arafat.

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat, a participat, sâmbătă, la Alba Iulia, la inaugurarea secţiei UPU – SMURD de la Spitalul Judeţean Alba.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...