Persoanele fizice au transmis 7.649 de solicitări în baza moratoriului legislativ aferent anului 2022 prin care pot beneficia de suspendarea ratelor pe o perioadă de până la nouă luni, reprezentând aproximativ 97% din total, în timp ce persoanele juridice au înaintat 223 de solicitări. Aproape jumătate dintre solicitările clienților, care se calificau la condițiile prevăzute de Ordonanța 90/2022, au fost soluționate până la data de 29 august 2022, restul fiind rezolvate după data respectivă.
În primele opt luni ale anului 2022, băncile din România au continuat să aplice măsuri proactive de sprijin pentru clienții aflați în dificultate financiară temporară de plată, astfel că numărul de soluționări în baza măsurilor proprii ale băncilor este de 16.184. De măsurile proactive aplicate de instituțiile de credit au beneficiat 15.547 persoane fizice și 637 persoane juridice, numărul clienților fiind dublu comparativ cu cel legat de aplicarea moratoriului legislativ.
Aproximativ 26.177 de debitori persoane fizice au optat pentru schimbarea indicelui ROBOR cu IRCC din contractele de credit în primele opt luni ale anului, în cadrul băncilor la care au contractat inițial împrumutul. Trecerea de la indicele ROBOR la IRCC în contractele în lei vechi se poate realiza cu acordul ambelor părți, atât consumatorul, cât și banca, iar dacă se produce, aceasta este ireversibilă. Dobânzile calculate în funcție de IRCC sunt variabile, astfel că un consumator se poate aștepta la majorarea ratei determinată de creșterea IRCC.
Alți 1.421 de debitori persoane fizice au solicitat schimbarea indicelui ROBOR cu dobânda fixă în contract în perioada primelor opt luni ale anului 2022, tot la instituția de credit la care dețineau inițial împrumutul. În primele opt luni ale anului curent, un număr de 54.024 de clienți persoane fizice au optat pentru refinanțarea creditului la altă bancă.
În contextul creșterii inflației peste așteptări și a dobânzilor, clienții care înregistrează dificultăți financiare temporare la plata împrumutului au opțiunea să se adreseze băncii creditoare pentru măsuri de restructurare pentru a evita ca împrumutul să devină neperformant.
Băncile continuă să sprijine clienții afectați financiar prin soluții individuale, calibrate pe nevoile specifice, pentru a preveni o criză la nivel economic și social. Astfel, instituțiile de credit absorb problemele de lichiditate întâmpinate de populația și companiile debitoare ale căror venituri au fost afectate de situaţia generată de pandemie și de efectele negative propagate pe fondul conflictului din Ucraina și a crizei energetice. Din perspectiva soluțiilor existente, nu există o rețetă universală recomandată pentru că nu se cunosc evoluțiile viitoare ale contextului general.
Sectorul bancar românesc este solid și rezilient, indicatorul de solvabilitate fiind de 21,43% la luna iunie 2022. Încă de la debutul pandemiei, indicatorii sistemului bancar au permis o abordare proactivă, de absorbție a problemelor clienților și de creștere a creditării într-un ritm susținut.