ARB: Băncile din România nu au majorat comisioanele aferente operațiunilor în numerar în contextul legii de plafonare a plăților cash

Asociația Română a Băncilor (ARB) a informat Guvernul, în cadrul întâlnirii din 6 noiembrie 2023, că băncile din România nu au majorat comisioanele aferente operațiunilor în numerar în contextul intrării în vigoare a legii care aduce modificări asupra plafoanelor de plăți și încasări cu numerar. Sistemul bancar susține creșterea incluziunii financiare în România, care în prezent este cea mai redusă în rândul statelor Uniunii Europene, de doar 69%, arată un comunicat de presă al asociației.
Gabriela Ţinteanu - mar, 07 nov. 2023, 14:55
ARB: Băncile din România nu au majorat comisioanele aferente operațiunilor în numerar în contextul legii de plafonare a plăților cash

Politica comercială a băncilor face obiectul analizei fiecărei instituții de credit și, în conformitate cu statutul său, Asociația Română a Băncilor nu intervine în niciun fel în modalitatea în care băncile decid și aplică politica privind nivelul comisioanelor.

Băncile înțeleg preocupările unei părți din populație și companii cu privire la criteriile stabilite prin legea adoptată de autorități și vin în întâmpinarea clienților cu produse și servicii. Astfel, depunerea de numerar în conturile proprii este, în general, gratuită, în special la multifuncționale. Plățile cu cardul la POS sunt fără comisioane pentru plătitori, la fel ca și plățile cu numerar în conturile prestatorilor prin intermediul multifuncționalelor (MFM). Sistemul bancar a investit în tehnologie și inovație, oferta de produse și servicii online cunoscând o creștere semnificativă de la debutul pandemiei, din perspectiva eficienței și accesibilității.

Asociația Română a Băncilor înțelege dezideratul autorităților europene privind creșterea încasărilor prin metode electronice de plată pentru a reduce evaziunea fiscală.

În tranzacțiile pe care le realizează în mod obișnuit, 4% dintre români utilizează numai cardul, 26% mai mult cardul, 34% numerarul și cardul în egală măsură, 23% mai mult numerar și 13% numai numerar, arată datele cuprinse în cercetarea de piață „Sistemul bancar în percepția românilor: creditarea și incluziunea financiară a românilor” realizată în anul 2022 de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES). Comparativ cu perioada de dinainte de pandemie, 37% dintre respondenți consideră că folosesc mai mult cardul ca înainte, 49% că nu s-a schimbat nimic și 14% declară că folosesc mai mult numerar decât înainte.

Aproximativ 46% dintre românii utilizatori de servicii bancare efectuează plăți prin Internet/ Mobile banking, în creștere cu 70% comparativ cu ponderea românilor care realizau plățile de această manieră în decembrie 2020, de 27%.

 

Te-ar mai putea interesa și
Transportul aerian de mărfuri a crescut cu 6,1% în primele nouă luni ale anului
Transportul aerian de mărfuri a crescut cu 6,1% în primele nouă luni ale anului
Transportul aerian de mărfuri (inclusiv poştă) a crescut, în primele nouă luni din 2024, cu 6,1%, comparativ cu perioada similară a anului anterior, de la 36.250 tone la 38.451 tone, conform......
Viktor Orban a legat imigrația ilegală de actele de terorism, cu referire la recentul atac din Magdenburg
Viktor Orban a legat imigrația ilegală de actele de terorism, cu referire la recentul atac din Magdenburg
Premierul ungar Viktor Orban a făcut o legătură între imigraţia ilegală şi actele de terorism, cu referire la recenta ...
Camera Deputaţilor şi-a ales, sâmbătă, vicepreşedinţii, chestorii şi secretarii Biroului Permanent
Camera Deputaţilor şi-a ales, sâmbătă, vicepreşedinţii, chestorii şi secretarii Biroului Permanent
Biroul Permanent din Camera Deputaţilor este format din vicepreşedinţii Daniel Suciu (PSD), Geanina Şerban (AUR), Raluca ...
Patiserii români vor pune pe piață 6,6 milioane de cozonaci de Sărbători
Patiserii români vor pune pe piață 6,6 milioane de cozonaci de Sărbători
Patiserii vor scoate pe piaţă aproximativ 6,6 milioane de cozonaci în perioada Sărbătorilor de Iarnă, oferta industriei ...