ARB: Comisioanele percepute de bănci pentru plăţile pe schema SEPA nu pot fi reduse deocamdată
„În acest moment nimeni (nicio bancă – n.r.) nu a redus şi nici nu va reduce comisioanele pentru că nu există o masă critică. Au aderat doar 17 bănci, încercăm să mai aducem şi alte bănci, dar atât timp cât nu este obligatoriu, este benevol, nu se va crea o masă critică”, a afirmat preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor (ARB) la o conferinţă pe tema lansării sistemului SEPA pentru plăţile în lei.
Sistemul bancar românesc a adoptat, la începutul acestei luni, schema SEPA pentru transfer de bani adaptată pentru plăţile în lei, băncile trecând astfel, din punct de vedere tehnic, la standardele europene de procesare a plăţilor în moneda naţională.
Schemele de plată SEPA sunt un set de reguli, practici şi standarde în scopul realizării interoperabilităţii la nivel interbancar, reglementare a Consiliului European al Plăţilor. Noile standarde, configurate prin sistemul Sent al Transfond, presupun uniformizarea informaţiilor aferente plăţilor la toate băncile, având ca avantaje vitezele mai mari de transfer şi costuri mai reduse, prin comisioane mai mici.
Potrivit preşedintelui ARB, adoptarea standardelor SEPA va deveni obligatorie la 1 februarie 2014 pentru statele din zona euro, iar pentru restul ţărilor termenul este octombrie 2016, acesta fiind valabil şi pentru România. După aceste termene, plăţile în euro trebuie să fie efectuate la standarde SEPA.
„Eu cred că la orizontul anului 2014 – deşi nu este obligatoriu pentru România, iată că ne apropiem de paşii finali – băncile vor începe să umble la comisioanele pe care le pun clientului având ca bază ce ne percepe nouă (băncilor comerciale – n.r.) Transfond în operaţiuni”, a spus Gheţea.
El a arătat că scăderea costurilor bancare cu prelucrarea datelor şi exploatarea sistemului vor împinge băncile pentru a revizui comisioanele la transferurile pe schema SEPA.
„Dacă unele bănci reduc comisioanele, vor veni şi celelalte, pentru că aşa este regula în piaţă, nu poţi să stai mult în zona de comisoane mari, vor trebui să ia măsuri rapide”, a explicat Gheţea.
Transfond are în plan realizarea unui sistem de plăţi de mică valoare în euro până la mijlocul anului viitor, iar până la finele lui 2013 urmează să fie finalizată o schemă de debit direct în lei pe SEPA.