ARB: Doar 10% dintre IMM-urile din România se califică pentru a lua credite de la bănci

Economica.net
28 06. 2018
startup_675849357649_81560900

‘În România, cam 80.000 de IMM-uri au fost creditate vreodată, de-a lungul timpului. Astăzi, este un stoc de aproximativ 45.000 de IMM care se pot califica la credit. Mai exact, 10,4%’, a arătat Dănescu.

El consideră că în România nu se pune un accent suficient de mare pe creşterea indicatorului privind productivitatea, acesta fiind însă esenţial pentru dezvoltarea firmelor.

‘În România se vorbeşte foarte puţin despre productivitate, se vorbeşte despre orice altceva, dar nu despre productivitate. Cred că lumea nici nu ştie ce înseamnă. Dacă ne-am uita 90% din timp la acest lucru, s-ar putea să ne iasă şi celelalte’, a mai spus reprezentantul ARB.

Potrivit acestuia, dacă în România ar funcţiona semnătura electronică, oamenii nu s-ar mai duce peste tot să semneze hârtii cu pixul şi creionul, pierzând astfel foarte mult timp.

‘Un reprezentant al unui IMM cu doi salariaţi mi-a spus că trebuie să trimită un om din cei doi la bancă de două ori pe săptămână să semneze hârtii. Deci 50% din angajaţi folosesc 40% din timpul de lucru pentru a merge la bancă şi a semna. Toată lumea cere băncilor să se schimbe, că sunt birocratice. Odată cu existenţa unei semnături electronice, productivitatea acelei firme se va îmbunătăţi cu 16%, printr-o modificare legislativă, atât, fără ca cineva să facă altceva în plus’, a susţinut Dănescu.