ARB: Sistemul bancar din România rămâne cel mai mare finanţator al economiei şi societăţii româneşti

Băncile din România îşi îndeplinesc rolul de intermediar financiar în proporţie de 90%, în acest context sistemul bancar autohton fiind cel mai mare finanţator al economiei şi societăţii româneşti, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, Florin Dănescu, preşedintele executiv al Asociaţiei Române a Băncilor (ARB).
Economica.net - joi, 26 mai 2016, 09:30
ARB: Sistemul bancar din România rămâne cel mai mare finanţator al economiei şi societăţii româneşti

‘ARB concentrează toate băncile din România. Drumul parcurs de industria bancară din România este legat indisolubil de mersul economiei româneşti, în această perioadă, dar şi al societăţii româneşti. Oricât de mari ar fi aşteptările noastre pentru viitor, dar şi dezamăgirile pentru trecut, sunt convins că este uşor de observat că România a avut progrese remarcabile, în aceşti 25 de ani, datorate şi industriei bancare. Contribuţia sistemului bancar este cu atât mai clară cu acesta este unul dintre puţinele din Europa care nu a solicitat şi nu a primit bani publici pentru sprijin. Asta denotă o formă de profesionalism. În aceste condiţii, băncile din România, pe cont propriu, îşi îndeplinesc rolul de intermediar financiar al economiei româneşti, în proporţie de 90%, şi rămâne cel mai mare finanţator al economiei şi societăţii româneşti’, a spus Dănescu.

Oficialul ARB a precizat, totodată, că România are o cotă a creditării în Produsul Intern Brut de 32%, în timp ce rata de neperformanţă a creditelor neperformante se situează la 13%, după a a atins, la un moment dat, un procentaj de 23%.

‘În România, cota creditării în Produsul Intern Brut este de 32%, în timp ce media europeană este de 120%. Acest indicator ar reflecta nevoia de creditare mai multă, folosirea multiplicatorului de creditare pentru orice economie. Atunci, probabil, că ar trebui să întrebăm sistemul bancar românesc despre ce măsuri trebuie luate în acest sens. Până astăzi, industria bancară din România a atins cifra maximă, la un moment dat, de 53 miliarde de euro credit guvernamental. Acest credit nu trebuie privit numai ca neperformanţă, la un moment dat, dar şi prin faptul că acest credit a sprijinit oamenii să-şi cumpere o casă, să-şi construiască o casă, să-şi îmbunătăţească mereu cultura personală sau profesională, apoi firmele, mediul de afaceri a fost sprijinit prin această creditare, s-au creat locuri de muncă. Pentru aceasta, băncile şi-au asumat riscuri ale clienţilor săi – persoane fizice şi juridice, care, la un moment dat, au atins prin neperformanţă cifra de 23%. Astăzi vorbim de o cifră de 13%’, a explicat preşedintele executiv al ARB.

Potrivit statisticii Băncii Naţionale a României (BNR), la nivelul lunii martie 2016, în România existau 36 de bănci, din care 7 reprezintă sucursale străine. Activele sistemului bancar erau, la aceeaşi dată, de 82 de miliarde de euro, iar 90,3% însemnau active ale instituţiilor cu capital străin.

De asemenea, soldul creditului era în cuantum de 68,53 miliarde de euro, din care: 48,43 de miliarde de euro sold credit neguvernamental şi 20,19 miliarde de euro sold credit guvernamental.

Tot la nivelul lunii martie 2016, rata creditelor neperformante (NPL) se situa la 13,52%, indicatorul de solvabilitate la 19,52% şi raportul credite acordate/depozite atrase la 87,02%.

Asociaţia Română a Băncilor organizează, joi, conferinţa de presă susţinută de către membrii Consiliului Director şi preşedintele de onoare al ARB cu ocazia aniversării a a 25 de ani de activitate.

ARB s-a constituit la data de 31 mai 1991, la iniţiativa a 14 bănci.

Te-ar mai putea interesa și
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că formaţiunea sa nu participă la consultările de la Palatul Cotroceni pentru că nu recunoaşte legitimitatea preşedintelui Klaus Iohannis....
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
România va avea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar, care presupune o creştere de cheltuială salarială, atunci ...
Qatarul va opri livrările de gaze spre UE dacă va fi amendat conform directivei privind diligenţa în materie de durabilitate
Qatarul va opri livrările de gaze spre UE dacă va fi amendat conform directivei privind diligenţa în materie de durabilitate
Qatarul a ameninţat că va opri livrările vitale de gaze spre Uniunea Europeană, dacă statele membre vor pune în aplicare ...
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, anunţă că poziţia formaţiunii politice pe care o reprezintă este ca premierul viitoarei ...