ARB: Sistemul bancar românesc asigură peste 90% din totalul finanţărilor acordate

Economica.net
06 04. 2017
euro_67584937658493_12810900

‘Prioritatea industriei bancare este menţinerea rolului sistemului bancar de principal finanţator al economiei României cu asigurarea stabilităţii şi credibilităţii sectorului bancar. Sistemul bancar românesc asigură peste 90% din totalul finanţărilor acordate de sistemul financiar românesc’, se arată în document.

Adunarea Generală a Asociaţiei Române a Băncilor reunită în şedinţă, joi, a votat noua componenţă a Consiliului Director ca urmare a completării celor două posturi vacante de membru.

‘Conducerea Consiliului Director al ARB este asigurată de Sergiu Oprescu, preşedinte al Consiliului Director, Luminiţa Delia Runcan – vicepreşedinte, Cătălin Vasile Pârvu, Gabriela – Ştefania Gavrilescu, Codin Radu Năstase, în calitate de membri, la care se adaugă începând de vineri Cornel Theodor Stănescu, fiind reales, şi Ion Popovici’, menţionează sursa citată.

‘Activitatea ARB constă în promovarea unui dialog transparent şi constructiv cu factorii de decizie instituţională pentru a sprijini băncile de pe piaţa locală să îşi concentreze eforturile şi resursele către principalul lor rol în economie, respectiv acela de a finanţa companiile din România, populaţia şi statul român. Consiliul Director al Asociaţiei Române a Băncilor are misiunea de a contribui la reconstrucţia climatului de încredere dintre sectorul bancar şi consumatori, inclusiv prin programe de educaţie financiară. Instituţiile de credit au o contribuţie substanţială la creşterea economică şi la reducerea excluziunii sociale şi financiare şi în acest moment dispunem de toate resursele pentru a îndeplini acest mandat de finanţator’, a declarat Sergiu Oprescu, preşedintele Consiliului Director al ARB.

Potrivit ARB, sistemul bancar românesc şi-a menţinut stabilitatea structurală pe parcursul anului 2016, nivelul indicatorilor de solvabilitate şi lichiditate fiind la un nivel adecvat, cu peste 38% lichiditate imediată.

‘Indicatorul de solvabilitate la nivelul sistemului bancar era de 18,33%, la finele lunii decembrie 2016. Menţinerea indicatorului de solvabilitate peste dublul pragului minim stabilit conform cadrului de reglementare european CRD IV/CRR, de 8%, s-a făcut în principal prin aport de capital suplimentar din partea acţionarilor’, informează Asociaţia.