Arbitru sinucigaş în Bundesliga. Meciul Koln – Mainz a fost amânat
Potrivit presei germane, arbitrul Babak Rafati, delega la întâlnirea FC Koln – FSV Mainz, din etapa a 13-a a campionatului Germaniei, a fost găsit cu tăieturi la încheieturile mâinilor în camera sa de la hotelul din Koln în care fusese cazat înaintea partidei.
Arbitrul de origine iraniană a supravieţuit tentativei de sinucidere, dar oficialii Bundesliga au decis ca jocul să fie totuşi amânat, deoarece cavalerul fluierului nu putea fi apt să arbitreze după o asemenea experienţă. Decizia a fost luată cu câteva zeci de minute înaintea orei oficiale de începere a partidei, 16.30.
Babak Rafati arbitrează în Bundesliga din 2005 şi este arbitru internaţional din 2008.
Preşedintele Federaţiei Germane de Fotbal, Theo Zwanziger, a susţinu o conferinţă de presă la Koln, unde a ajuns şi el în scurt timp după aflarea veştii privind tentativa de suicid a lui Rafati. El a povestit ce i-au redat asistenţii care urmau să conducă partida împreună cu Babak Rafati.
„Babak Rafati nu a fost la şedinţa dinainte de joc, iar asistenţii lui au încercat să-l contacteze telefonic. Uşa camerei lui era încuiată şi nici după ce au ciocănit nu li s-a deschis. Atunci au chemat un lăcătuş pentru a intra în cameră. Mi-au povestit ce au găsit. Babak Rafati era întins în cadă şi zăcea într-o baldă de sânge. Toţi au încercat atunci să-l ajute. Este exclus un accident, pentru că au fost găsite bileţele care sunt în prezent analizate. Singura explicaţie pe care mi-o pot da momentan este că pe arbitrii noştri este o presiune imensă”, a spus Zwanziger, citat de Bild.