ARCA: Peste 70.000 de cetăţeni străini sunt în România. Puţini reuşesc să intre pe piaţa muncii

Peste 70.000 de cetăţeni străini solicitanţi de azil, refugiaţi, persoane tolerate şi resortisanţi sunt în România, însă puţini dintre ei reuşesc să intre pe piaţa muncii, principalele piedici fiind necunoaşterea limbii şi diferenţele de sistem, potrivit Forumului Român pentru Refugiaţi şi Migranţi.
Economica.net - mar, 23 apr. 2013, 15:33
ARCA: Peste 70.000 de cetăţeni străini sunt în România. Puţini reuşesc să intre pe piaţa muncii

Ultimele statistici publicate de Inspectoratul General pentru Imigrări, prezentate marţi de ARCA – Forumul Român pentru Refugiaţi şi Migranţi, arată că în primul semestru al anului 2012 au fost eliberate 74.000 de vize de şedere, atât de şedere de scurtă durată, cât şi de lungă durată.

Dintre cele 74.000 de vize, 24.000 au fost acordate pentru Republica Moldova, 11.723 pentru Ucraina, 10.477 pentru Turcia, 5.353 pentru Rusia şi 2.779 pentru China.

Potrivit sursei citate, 22.810 persoane au solicitat viză de vizită, 11.440 au cerut viză pentru afaceri şi 10.693 viză pentru turism.

În primul semestru al anului trecut, cei mai mulţi străini care au primit viză de lungă durată au venit în România pentru reîntregirea familiei (33,56 la sută), angajare (24,31 la sută), detaşare (15,19 la sută) şi pentru studii (13,55 la sută).

De asemenea, în perioada ianuarie – iulie 2012 au fost eliberate 1.551 de autorizaţii de muncă, cele mai multe pentru cetăţeni din Turcia (429), China (181), Serbia (124), Filipine (103) şi Sri Lanka (99).

Principalele funcţii ocupate de străinii veniţi în România sunt: guvernantă, zidar, dulgher, fotbalist profesionist, administrator societate comercială şi bucătar specialist, cei mai mulţi fiind în Bucureşti, Iaşi, Constanţa, Timiş, Prahova şi Bihor.

În anul 2011, în Bucureşti erau 20.087 de cetăţeni din state terţe, însă doar o mică parte au lucrat în România, iar o parte din cei care au lucrat nu au avut forme legale.

Iulian Sandu, asistent proiect la ARCA, a declarat că principalele probleme cu care se confruntă resortisanţii din ţări terţe sunt învăţarea limbii române şi identificarea unui loc de muncă.

„Tot ce înseamnă job este legat de diplome şi de cunoaşterea limbii române, iar pentru limba română nu au prea multe oportunităţi. Dacă vin la studii au două sau trei luni program pregătitor de învăţare a limbii române, în care se predă limba română cum se predă pentru un cetăţean român, nu pentru un cetăţean străin. Adică nu se predă limba română ca limbă străină, pentru că noi nu avem specialişti formaţi în România pe acest lucru. În plus, ei au problema că nu ştiu unde să se ducă să înveţe limba română”, a explicat Iulian Sandu.

O altă problemă este legată de faptul că cei care vin, deşi au multe abilităţi practice, experienţă în diverse domenii, nu deţin diplome, ceea ce face ca angajarea lor în România să fie imposibilă. Potrivit sursei citate, România ar trebui să adopte o procedură mai simplă de recunoaştere a diplomelor şi să se meargă mai mult pe recunoaşterea abilităţilor.

„Suntem un stat care merge mai mult pe hârtii şi mai puţin pe ce ştii să faci practic. Majoritatea străinilor are acest impediment, pentru că ei ştiu practic, dar nu întotdeauna vin cu diplomele”, a mai spus Iulian Sandu, explicând că anumite ţări, precum Iranul, nu eliberează diplome după finalizarea unei facultăţi, tocmai pentru a-şi împiedica cetăţenii să muncească în alte state.

Reprezentantul ARCA a mai spus că, pe lângă aceste probleme, este şi sistemul diferit.

„Este un şoc cultural legat de tot ce ţine de servicii şi interacţiune cu autorităţile. Pe lângă asta, vine şi aspectul cultural. În special în culturile musulmane, femeile sunt marginalizate faţă de interacţiunea cu societatea. Cele mai multe rămân acasă şi se îngrijesc de casă şi de copii. Am avut un caz în care o persoană care era de 15 ani în România nu ştia niciun cuvânt în limba română. Ea este strict dependentă de bărbat şi de capacitatea lui de a întreţine familia. Dacă la un moment dat se întâmplă o ruptură sau se întâmplă că familia devine monoparentală, acea familie se destabilizează total pentru că femeia nu are capacitatea de a întreţine familia”, a arătat Iulian Sandu.

El a mai spus că cei mai mulţi cetăţeni străini nu au un loc de muncă.

„Dacă ne uităm pe statistici, în Bucureşti, unde sunt peste 10.000 de cetăţeni străini, sunt doar 300 încadraţi în muncă în prima jumătate a lui 2012, deci un procent mic. Cei mai mulţi nu au un loc de muncă sau muncesc la negru şi nu au fost depistaţi încă. E o problemă, pentru că ei nu prea pot accesa piaţa de muncă. Ajung la un moment dat să se lovească atât de probleme de metodologie, pentru că angajatorul trebuie să solicite o autorizaţie de muncă în anumite situaţii, dar avem şi probleme legate de aşteptările cetăţeanului străin, care vine aici şi are povara lui de dus, probleme financiare, familiale şi are nevoie măcar de un standard minim de la care să plece. De cele mai multe ori, angajatorii le oferă contracte mici, le oferă job-uri care nu le asigură nici măcar cheltuielile de subzistenţă”, a mai spus reprezentantul ARCA.

Potrivit Agenţiei Municipale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, în Bucureşti sunt înregistraţi ca şomeri 22 de cetăţeni străini. Dintre aceştia, opt sunt iordanieni, cinci iranieni, patru turci şi doi moldoveni, calificările lor fiind de profesor învăţământ gimnazial, inginer căi ferate, inginer maşini termice, tehnician sau operator cameră video. Cei mai mulţi cetăţeni străini şomeri, respectiv opt, sunt în Sectorul 1.

Specialiştii în legislaţia muncii spun că străinii sunt cei mai afectaţi de abuzurile angajatorilor, deoarece nu cunosc limba română şi există diferenţe mari între sistemul din ţara de origine şi România, de cele mai multe ori ei neînţelegând nici măcar ce este un contract individual de muncă.

În plus, patronii le trec în fişa postului şi „alte cerinţe”, astfel încât cei angajaţi se văd nevoiţi să presteze munci care sunt sub calificarea lor şi care nu au nicio legătură cu postul pe care îl ocupă.

Întrebat care sunt motivele pentru care străinii aleg să vină în România, Iulian Sandu a precizat că migranţii care vin la studii aleg România pentru că are facultăţi, în special Medicina şi Politehnica, foarte bine văzute în special în ţările asiatice sau în cele care ţin de partea africană.

„Majoritatea priveşte România, din punct de vedere al studiilor, ca un loc mai bun, pentru că avem un sistem mai bun. Fiind o ţară europeană, aşteptările sunt sporite şi ei au parte de dezamăgiri. Dacă vorbim de profilul celorlalte tipuri de resortisanţi, refugiaţi sau solicitanţi de azil, aici situaţia este mult mai complexă şi unii vin pentru că vor să ajungă într-un stat european, alţii vin pentru că i-au adus călăuzele”, a mai spus Iulian Sandu.

Străinii pot fi încadraţi în muncă în România la angajatori care funcţionează în mod legal, cu îndeplinirea cumulativă a mai multor condiţii. O primă cerinţă este ca locurile de muncă vacante să nu poată fi ocupate de cetăţeni români, ai altor state membre ale Uniunii Europene, ai statelor semnatare ale Acordului privind Spaţiul Economic European, precum şi de rezidenţi permanenţi pe teritoriul României.

De asemenea, cetăţenii străini trebuie să îndeplinească condiţiile speciale de pregătire profesională, experienţă în activitate şi autorizare, solicitate de angajator potrivit legislaţiei în vigoare, să facă dovada faptului că sunt apţi din punct de vedere medical să desfăşoare activitatea respectivă şi că nu au antecedente penale care să fie incompatibile cu activitatea pe care o desfăşoară sau urmează să o desfăşoare şi să se încadreze în contingentul anual aprobat prin hotărâre a Guvernului.

De asemenea, pentru a putea încadra în muncă cetăţeni străini, angajatorii trebuie să aibă achitate obligaţiile către bugetul de stat pe ultimul trimestru, să desfăşoare efectiv activitatea pentru care se solicită eliberarea autorizaţiei de muncă şi să nu fi fost sancţionaţi anterior pentru muncă nedeclarată sau angajare ilegală.

Te-ar mai putea interesa și
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri de muncă în țara lor, potrivit unui studiu realizat în 33 de țări.......
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că formaţiunea sa nu participă la consultările de la Palatul Cotroceni pentru ...
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
România va avea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar, care presupune o creştere de cheltuială salarială, atunci ...