Arcelor: Nu am beneficiat de ajutor de stat cumpărând energie ieftină de la Hidroelectrica

Economica.net
25 04. 2012
arcelormittal_2_92193300_10972300

„Vom formula un răspuns la decizia Comisiei Europene în timp util, de îndată ce vom înţelege pe deplin chestiunile la care se face referire. Acesta este primul pas al procedurii pentru CE, iar o decizie referitoare la caz se va lua doar după ce toate părţile răspund. Suntem convinşi că nu am beneficiat de niciun ajutor de stat în această situaţie şi vom continua să cooperăm pe deplin cu CE, pentru a ne asigura că poziţia noastră este înţeleasă. Pentru moment, nu mai avem alte comentarii de făcut”, se arată într-un comunicat al ArcelorMittal.

CE a anunţat miercuri că iniţiat cinci investigaţii aprofundate distincte pentru a evalua dacă Hidroelectrica a încălcat normele comunitare privind ajutorul de stat, executivul UE arătând că sunt indicii că statul a influenţat compania să încheie contracte de vânzare şi cumpărare a energiei la preţuri preferenţiale.

Contractele bilaterale de vânzare a energiei au fost încheiate de Hidroelectrica între 2001 şi 2003, şi expiră în 2014, 2015 sau 2018. Compania vinde aproximativ 70% din energie pe care o produce prin aceste acorduri bilaterale, la preţuri sub media pieţei.

Comisia doreşte să stabilească dacă Hidroelectrica a subvenţionat în mod indirect clienţii vânzând acestora energie electrică la preţuri sub nivelul pieţei sau achiziţionând de la aceştia la preţuri peste nivelul pieţei.
În prezent, ArcelorMittal nu mai are contract cu Hidroelectrica, dar CE apreciază că preţurile din acordurile semnate în 2009 şi 2010 cu compania de stat, deşi derulate prin bursa de energie OPCOM, „par să se situeze sub nivelul pieţei”.

Combinatul siderurgic ArcelorMittal Galaţi, unul dintre cei mai mari consumatori de electricitate din România, a cumpărat la finele lunii decembrie 2010, prin intermediul bursei de energie OPCOM, electricitate în valoare de 227,7 milioane lei (53,2 milioane euro) de la singurul ofertant, Hidroelectrica. La acea dată, Hidroelectrica a ales să vândă energie către ArcelorMittal chiar dacă primise alte două oferte la preţuri mai mari.

În 2009, ArcelorMittal Galaţi şi-a asigurat necesarul de energie pentru 2010 într-un mod similar.
Hidroelectrica este controlată de stat, prin Ministerul Economiei, şi acoperă aproximativ 30% din consumul de energie la nivel naţional.

La sfârşitul anului trecut Hidroelectrica a început, la cererea Fondului Monetar Internaţional (FMI), să renegocieze aceste contracte. Compania a cerut beneficiarilor să accepte creşterea preţurilor de livrare, scăderea cantiăţilor furnizate şi reducerea perioadei de derulare a acordurilor, în caz contrar urmând să reziliere acordurile.

Termenul iniţial pentru finalizarea negocierilor a fost stabilit pentru sfârşitul anului trecut, dar a fost prelungit de mai multe ori. Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, anunţa, în urmă cu o săptămână, că negocierile sunt aproape de final, iar Guvernul va anunţa rezultatul „undeva după Paşte”.