ArcelorMittal renunţă la preluarea combinatului Ilva. Italienii sunt îngrijoraţi

Economica.net
05 11. 2019
_arcelormittal_dunkerque_mardyck_12446000

Anul trecut, ArcelorMittal a semnat un acord de preluare a celei mai mari oţelării din Europa, Ilva (Italia), întărindu-şi poziţia pe piaţa europeană. Ilva, aflată în oraşul Taranto din sudul Italiei, producea anual nouă milioane tone de oţel, aproximativ 40% din producţia de oţel a Italiei.

Combinatul Ilva este, însă, implicat într-o controversă deoarece experţii consideră că aproximativ 7.500 de persoane au decedat în zona din jurul unităţii din cauza bolilor care au legătură cu emisiile toxice.

La semnarea acordului pentru preluarea Ilva, ArcelorMittal a primit o perioadă de imunitate legală cu privire la eventualele urmăriri penale legate de poluarea de la Ilva pentru a putea aduce combinatul la standardele de mediu. Însă, fără niciun avertisment, Parlamentul italian a revocat decizia anterioară astfel că ArcelorMittal a pierdut imunitatea legală în data de 3 noiembrie.

„Parlamentul italian a retras protecţia juridică necesară companiei pentru a-şi pune în practică planul de mediu fără riscul de a fi acţionată în justiţie. Nu este posibil să exploatezi această uzină fără protecţie, nu este posibil să îi expui pe angajaţi şi subcontractori la eventuale urmăriri penale”, a anunţat într-un comunicat grupul ArcelorMittal.

Anunţul ArcelorMittal a provocat un val de critici în Italia şi îngrijorări cu privire la locurile de muncă de la Taranto, sudul Italiei, un oraş în care rata şomajului este deja dublă faţă de media naţională.

„Ne confruntăm cu un adevărat dezastru industrial, social şi de mediu”, a declarat secretarul general al sindicatului CISL, Annamaria Furlan, care a cerut Guvernului de la Roma să intervină iar companiei să revină asupra deciziei sale.

Ministrul italian al Industriei, Stefano Patuanelli a convocat o reuniune de criză a cabinetului, sursele precizând că Guvernul „nu va permite închiderea Ilva”. La rândul său, premierul Giuseppe Conte i-a convocat pe directorii ArcelorMittal la o reuniune programată a avea loc marţi după-amiază la Roma.

Retragerea ArcelorMittal ar putea avea consecinţe politice grave pentru coaliţia guvernamentală din Italia, formată din Partidul Democrat (PD, centru-stânga) şi de Mişcarea 5 Stele (M5S, antisistem), având în vedere că recent coaliţia de extremă dreapta condusă de Matteo Salvini a înregistrat o victorie importantă în alegerile regionale din Umbria.

Pentru a putea prelua oţelăria Ilva din Italia, ArcelorMittal s-a oferit anul trecut să vândă mai multe unităţi de producţie din Europa, printre care şi combinatul de la Galaţi, România. În luna iulie a acestui an, Liberty Steel a plătit 740 milioane euro pentru a prelua o serie de oţelării din Cehia, România, Macedonia de Nord, Italia şi Belgia de la grupul ArcelorMittal.