ArcelorMittal se aşteaptă la majorarea cererii de oţel în 2018
Compania nu a dat date exacte privind estimările dar a repetat că se aşteaptă la o creştere a consumului de oţel pe plan global de 1,5-2,5% anul acesta.
În 2018, va creşte probabil cererea pentru oţelul folosit în construcţii şi la producerea maşinilor, pe fondul expansiunii solide în SUA şi Europa, în timp ce Brazilia, altă mare piaţă, arată semne clare de ieşire din recesiune, a apreciat ArcelorMittal.
În primele trei luni din acest an, profitul înainte de taxe, dobânzi, depreciere şi amortizare (EBITDA) a înregistrat un avans de 13%, la 2,5 miliarde de dolari, în timp de analiştii se aşteptau la 2,33 miliarde de dolari.
Acţiunile ArcelorMittal au urcat semnificativ vineri dimineaţă, la 30,76 euro, cel mai ridicat nivel din ultimii patru ani. La prânz titlurile înregistrau un avans de 2,2%, la 30,22 euro.
În primele trei luni din acest an, profitul net a urcat cu 19%, la 1,2 miliarde de dolari, în timp ce vânzările au crescut cu 19,3%, la 19,2 miliarde de dolari.
Grupul ArcelorMittal este cea mai mare companie siderurgică şi minieră din lume, prezentă în peste 60 de ţări, în 19 dintre acestea având unităţi proprii de producţie. În România, ArcelorMittal deţine unităţi de producţie la Galaţi, Iaşi, Roman şi Hunedoara