Arctic a ajuns la 4 milioane de mașini de spălat produse la Ulmi și mizează pe 25% în plus până la sfârșitul anului. Are peste 200 de roboți

Arctic, liderul pieței de electrocasnice din România, parte din grupul Arçelik, a produs din 2019 în fabrica sa de la Ulmi 4 milioane de mașini de spălat rufe. 82% din producția acestei fabrici unde operează 200 de roboți este destinată exportului, iar ținta pentru finele lui 2024 este să depășească 5 milioane de produse.
Alina Stanciu - mar, 27 feb. 2024, 12:16
Arctic a ajuns la 4 milioane de mașini de spălat produse la Ulmi și mizează pe 25% în plus până la sfârșitul anului. Are peste 200 de roboți

Fabrica Arctic de la Ulmi, unitate inaugurată de turcii de la Arcelic în 2019,  a atins pragul de 4 milioane de mașini de spălat produse, potrivit unui comunicat al companiei care operează la Găești și o unitate unde produce aparate frigorifuce.

La Ulmi, compania ar două linii de producție cu o capacitate de a realiza 407 de modele de mașini de spălat rufe, fabrica fiind echipată cu cele mai avansate tehnologii de automatizare,”machine learning” și peste 200 de roboți care au dus la o creștere cu 30% a productivității.

Astfel, peste 80% din procesele logistice din fabrică sunt automatizate.  Totodată, consumul de resurse în cadrul procesului de fabricație a electrocasnicelor în unitatea din Ulmi a înregistrat, de la deschidere, o scădere cu 56% a energiei utilizate, cu 60% a consumului de apă și o diminuare de 26% a cantității de deșeuri rezultate din producție.

De altfel,  unitatea folosește energie provenită din surse regenerabile, 20% fiind produsă cu ajutorul propriului parc fotovoltaic.

4 din 5 mașini de spălat produse la Ulmi pleacă la export

În prezent, 82% din producția de la Ulmi este destinată exportului. Electrocasnicele ajung la consumatorii din 42 de state, inclusiv în țări îndepărtate precum Senegal, Paraguay, Tunisia, Mauritania sau Guineea, însă peste 94% din totalul exporturilor este destinat piețelor din Europa.

„Deschiderea fabricii din Ulmi în 2019 a marcat o nouă eră în ceea ce privește producția, poziționând România ca etalon în materie de eficiența energetică, gestionarea inteligentă a resurselor și inovație. Atingerea pragului de 4 milioane de mașini de spălat rufe produse aici este rezultatul unui efort cumulat al întregii echipe.Ne propunem ca până la finalul anului să depășim pragul de 5 milioane unități produse la Ulmi.”, a declarat Murat Büyükerk, Chief Executive Officer, Arctic.

Arctic este parte din grupul Arçelik din 2002 și deține în România două dintre cele mai mari fabrici de electrocasnice din Europa continentală, fabrica de la Găești unde au fost produse până în prezent peste 42 de milioane de aparate frigorifice și fabrica de mașini de spălat din Ulmi, prima fabrică Industry 4.0 din România, dotată cu cele mai recente tehnologii în materie de robotizare, inteligență artificială, machine learning și automatizare a proceselor.

 

Te-ar mai putea interesa și
Un teren din Nibiru, stațiunea lui Selly, a fost cea mai mare tranzacție cu pâmânt agricol din 2025. La cât se ridică valoarea totală
Un teren din Nibiru, stațiunea lui Selly, a fost cea mai mare tranzacție cu pâmânt agricol din 2025. La cât se ridică ...
În prima jumătate a acestui an, Ministerul Agriculturii a avizat opt tranzacții cu terenuri arabile mai mari de 30 de hectare, cu trei mai multe decât în perioada similară a anului trecut.......
Trump pune poliția din Washington sub control federal și trimite Garda Națională în Capitala SUA, pentru a combate criminalitatea
Trump pune poliția din Washington sub control federal și trimite Garda Națională în Capitala SUA, pentru a combate criminalitatea
Preşedintele american Donald Trump a anunţat luni că departamentul de poliţie din Washington va fi plasat sub controlul ...
Romsilva dă startul procedurii pentru alegerea unui nou director general provizoriu. Dosarele candidaților pot fi depuse până pe 18 august
Romsilva dă startul procedurii pentru alegerea unui nou director general provizoriu. Dosarele candidaților pot fi depuse ...
Consiliul de Administraţie al Romsilva a decis declanşarea procedurii pentru numirea unui director general provizoriu, ...
ANRE avertizează asupra tentativelor de manipulare a cetățenilor de către APCE și mai spune că nu va ceda în fața șantajului
ANRE avertizează asupra tentativelor de manipulare a cetățenilor de către APCE și mai spune că nu va ceda în fața ...
Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) este şi va fi deschisă consultării publice în ceea ...