Arde restaurantul lui „Pescobar”. Taverna Racilor din Snagov, distrus complet- Video

16 12. 2023
pompieri

Purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti – Ilfov, Daniel Vasile, a declarat că 13 persoane erau în clădire, într-o zonă de dormitoare, la momentul izbucnirii incendiului, dar că acestea au reușit să iasă singure, fiind găsite grupate în apropierea restaurantului la momentul sosirii echipelor de intervenţie, scrie News.ro. El a mai explicat că numai una dintre acestea vorbea limba română, scrie Hotnews.

Conform reprezentantului ISU, a existat „o ardere puternică”, fiind afectată o suprafaţă de peste 500 de metri pătraţi, incendiul fiind amplificat de structura din lemn a clădirii.

„S-a acționat de la înălţime folosind autoscara”, a precizat Daniel Vasile, care a adăugat că există în continuare o degajare foarte mare de fum li se mai văd focare, pompierii continuând să acționeze, întrucât este necesară verificarea fiecărei încăperi.

Reprezentantul ISU București – Ilfov a precizat că nu sunt persoane rănite şi că nu mai sunt necesare resurse suplimentare de intervenţie.

AICI Video cu reastaurantul în flăcări