ArenaCAD angajează specialişti în digitalizare infrastructură, în desenare 2D şi Dezvoltare şi Cercetare – pe salarii care pornesc de la 5.000 de lei net lunar

Firma ArenaCAD, specializată în topografie inginerească şi scanare 3D, caută specialişti în digitalizare infrastructură, în dezvoltare şi cercetare, în desenare 2D, pe salarii care încep de la 5.000 de lei net lunar.
Ion Dobreanu - sâm, 12 feb. 2022, 16:53
ArenaCAD angajează specialişti în digitalizare infrastructură, în desenare 2D şi Dezvoltare şi Cercetare - pe salarii care pornesc de la 5.000 de lei net lunar

Economica.net vă prezintă oferta de munca la ArenaCAD în această perioadă:

CAD Engineer Mobile Mapping, angajat pe salariu care începe de la 5.000 de lei net lunar.

ArenaCAD recrutează pe postul de CAD Engineer Mobile Mapping, respectiv ingineri topografi care să realizeze desene digitale de autostrăzi, drumuri, poduri, utilizând softul TopoDOT.
Sunt eligibili pentru acest post candidaţii care au absolvit studii superioare în domeniul topografic, au cel puţin cinci ani experienţă de modelare în mediu digital CAD pe nor de puncte, au cunoştinţe medii de AutoCAD şi cunoştinţe cel puţin medii de limba engleză. De asemenea, se califică pentru acest post oamenii cu spirit de echipă şi foarte buni comunicatori.
În ce constă munca inginerului topograf selectat pentru acest post:

  • va asigura suport tehnic pentru toți membrii echipei Mobile Mapping astfel încât să nu existe întârzieri la predarea proiectelor;
    va asigura instruirea echipei de Mobile Mapping;
    va îmbunătăţi constant procesele și procedurile de lucru interne pe desenele topografice digitale, iar acolo unde nu există proceduri și/sau procese, le va crea;
    va garanta corectitudinea estimărilor de timp pentru realizarea proiectelor, estimări realizate împreună cu membrii echipei Mobile Mapping și Project Manager-ul companiei;
    va realiza desenele digitale topo cu ajutorul soft-ului specializat TopoDOT, conform procedurilor interne și parametrilor transmişi de client: introducere nor de puncte, prelucrare nor și extragere date, secționare nor, desenare planuri 2D peste secțiuni prin norul de puncte, identificare elemente fizice ale infrastructurii scanate, realizare curbe de nivel cu AutoCAD Civil 3D, setare proiect, conform anunţului de angajare consultat de Economica.net.

Specialist desenare 2D pe nor de puncte, angajat pe salariu care porneşte de la 5.000 de lei net lunar.

Se califică pentru acest post candidaţii care au cel puţin cinci ani experienţă de desenare în AutoCAD pe nor de puncte, cunoştinţe cel puţin medii de engleză şi excepţionale abilităţi de comunicare şi de muncă în echipă, spun angajatorii în anunţul de recrutare consultat de Economica.net.

Oferta de angajare pentru aceste posturi

Compania oferă salariu net care începe de la 5.000 de lei pe lună, tichete de masă în cuantum de 400 de lei pe lună, oferite după perioada de probă. Pentru cei care au performanţe peste aşteptări – bonus de performanţă oferit de două ori pe an, care reprezintă jumătate din salariul lunar, potrivit anunţurilor de angajare consultate de Economica.net.

Specialist în REVIT, angajat pe salariu care începe de la 6.000 de lei net lunar.

Candidatul potrivit pentru acest post are minimum cinci ani experienţă de modelare specifică construcţiilor, în REVIT pe nor de puncte, are cunoştinţe medii de AutoCAD şi cunoştinţe cel puţin medii de engleză. Se califică pentru acest post candidaţii care pot lucra eficient în echipă şi sunt foarte buni comunicatori. Sunt avantajaţi la angajare cei care absolvit studii în construcţii.

Candidatul selectat pentru acest post va avea printre atribuţii:

  • să realizeze modelare 3D utilizând soft-urile specializate Autocad și Revit, conform procedurilor de lucru interne și parametrilor transmiși de client: introducere nor de puncte, prelucrare nor și extragere date, secționare nor, desenare planuri 2D peste secțiuni prin norul de puncte, cotare, reprezentare grafică a elementelor clădirilor, măsurare suprafețe, numerotare elemente, notare destinație încăperi, realizare cote de nivel, creare de familii de obiecte pentru uşi, ferestre, obiecte de decoraţiuni, să plaseze/deseneze conductele sau alte instalații (după caz) folosind familii de obiecte din librăria Revit, plasare tâmplării.
    să instruiască şi să asigure suport tehnic pentru membrii echipei 3D, astfel încât să nu existe întârzieri la predarea proiectelor.

Oferta de angajare pentru acest post include salariu care porneşte de la 6.000 de lei net lunar, tichete de masă de 400 de lei lunar, acordate după perioada de probă, iar pentru cei care fac performanţă la muncă – bonus care reprezintă jumătate din salariu, potrivit anunţului de angajare consultat de Economica.net.

Specialist Research&Development, angajat pe salariu care porneşte de la 6.000 de lei net lunar.

Candidatul potrivit pentru acest post are minimum doi ani experienţă în implementarea produselor, serviciilor sau echipamentelor tehnice noi. E, de asemenea, absolvent de studii tehnice, are cunoştinţe avansate de engleză, are abilităţi de analiză. Candidatul căutat de angajator ştie să facă studii de piață, să facă analize comparative de sofware și harware în domeniul scanărilor și prelucrării datelor obținute prin scanare, dar și studii în domeniul modelării pe nor de puncte sau în domenii complementare, precum arhitectura.
Angajatorul oferă candidatului selectat pe acest post salariu care porneşte de la 6.000 de lei net lunar, tichete de masă de 400 de lei lunar, oferite după perioada de probă, iar pentru cei care excelează la muncă – bonus de performanţă de două ori pe an, conform anunţului de angajare consultat de Economica.net.

Te-ar mai putea interesa și
Întrebarea de pe buzele tuturor. Au doborât rușii avionul Azerbaijan Airlines? Primele indicii susțin ipoteza
Întrebarea de pe buzele tuturor. Au doborât rușii avionul Azerbaijan Airlines? Primele indicii susțin ipoteza
Apărarea antiaeriană rusă a doborât un avion Azerbaijan Airlines care s-a prăbușit în Kazahstan, ucigând 38 de persoane, au declarat joi pentru Reuters patru surse care cunosc concluziile......
Noi probleme pentru Europa. Ucraina refuză să semneze un nou acord de tranzit de gaze. Dificultăți pentru Slovacia, Austria și Cehia
Noi probleme pentru Europa. Ucraina refuză să semneze un nou acord de tranzit de gaze. Dificultăți pentru Slovacia, Austria ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că nu mai este timp în acest an pentru a semna un nou acord de tranzit ...
Încă președintele american Joe Biden i-a propus lui Putin, în 2021, să amâne aderarea Ucrainei la NATO cu 10-15 ani
Încă președintele american Joe Biden i-a propus lui Putin, în 2021, să amâne aderarea Ucrainei la NATO cu 10-15 ani
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că omologul său american Joe Biden i-a propus în 2021 să amâne aderarea ...
O țintă aeriană de mici dimensiuni, probabil o dronă, a intrat ieri 6 km în spațiul aerian național
O țintă aeriană de mici dimensiuni, probabil o dronă, a intrat ieri 6 km în spațiul aerian național
Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a anunţat că o ţintă aeriană de mici dimensiuni a intrat şase kilometri în ...