ARF a anulat procedura de achiziţie a 12 trenuri „pe hidrogen”. Motivul – depunerea unei singure oferte neconforme

Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a anulat procedura de achiziţie a 12 trenuri "pe hidrogen", în condiţiile existenţei depunerii unei singure oferte neconforme, potrivit informaţiilor transmise marţi AGERPRES de către instituţie.
AGERPRES - mar, 07 nov. 2023, 09:16
ARF a anulat procedura de achiziţie a 12 trenuri

Potrivit sursei citate, ARF a transmis în SICAP raportul procedurii privind anularea licitaţiei, pe motivul depunerii unei singure oferte neconforme (componenta tehnică). Conform procedurilor legale, oferta financiară nu a mai fost consultată de comisia de evaluare a ARF.

Comisia de evaluare, împreună cu echipa de experţi cooptaţi ai Băncii Europene de Investiţii (BEI-PASSA), a constatat o serie de neconformităţi semnificative care nu au putut fi clarificate de ofertant, respectiv Asocierea SC Alstom Transport SA (lider) şi Linde Gaz România SRL (asociat). De exemplu, au fost propuse: o disponibilitate a trenurilor mult mai redusă, atât din punct de vedere al zilelor de utilizare anuală, cât şi din cel al numărului de kilometri posibil parcurşi pe an; calendarul de livrare a primului tren şi cel de livrare a seriei mult mai mari decât cele solicitate, în contextul constrângerilor temporale ale PNRR; caracteristici ale cabinelor de conducere mai slabe decât cele solicitate (din punct de vedere al ergonomiei postului de lucru al mecanicului de tren).

Procedura de achiziţii a fost aferentă proiectului de achiziţii a 12 trenuri electrice pe pile de combustie cu hidrogen, a serviciilor de mentenanţă a trenurilor şi de asigurare a alimentării cu hidrogen pe o perioadă corelată cu durata de viaţă a vehiculelor, introdus la finanţare prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) în 2021.

„Proiectul de achiziţie a celor 12 automotoare a fost selectat de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii ca proiect PNRR în prima jumătate a anului 2021, luând în considerare caracteristicile verzi ale vehiculelor (menite să contrabalanseze proiectele poluante de autostrăzi din PNRR) şi preluat spre implementare la ARF la sfârşitul anului 2021, studiul de fezabilitate fiind finalizat în aprilie 2022. Tehnologia trenurilor pe hidrogen este încă una tânără, cu o gamă redusă de trenuri autorizate a fi introduse pe piaţă, dar cu o serie de contracte comerciale de mici dimensiuni în diverse ţări europene (Germania, Italia şi Franţa). De exemplu, trenurile care corespund exact nevoilor identificate în documentul guvernamental PNRR 2021 şi preluate în analizele ARF, deşi se regăsesc în ofertele comerciale ale producătorilor, nu sunt încă autorizate ca tip şi pentru introducerea pe piaţă (proceduri care pot dura peste 3 ani, înainte de începerea producţiei). ARF va actualiza în perioada următoare, în baza clarificărilor şi observaţiilor primite în cadrul procedurii eşuate, caietul de sarcini şi restul documentaţiei de achiziţii privind achiziţia celor 12 automotoare pentru a relansa licitaţia în termenul cel mai scurt şi a oferi o şansă de încadrare în termenele legale ale PNRR”, dau asigurări reprezentanţii ARF.

În condiţiile în care peste 50% din reţeaua României este neelectrificată şi ritmul de electrificare este unul relativ lent, ARF consideră că implementarea acestui proiect pilot de achiziţie trenuri pe hidrogen reprezintă o soluţie tehnică corectă pentru decarbonizarea transporturilor feroviare şi va continuă eforturile de implementare.

Rutele pe care vor fi utilizate iniţial trenurile sunt cele neelectrificate din zona de nord a municipiului Bucureşti (Gara de Nord – Aeroport Henri Coandă, Gara de Nord – Piteşti – Craiova, Gara de Nord – Târgovişte şi Piteşti – Curtea de Argeş). După electrificarea acestor linii, trenurile vor fi relocalizate pe alte rute neelectrificate.

În baza rezultatelor acestui proiect pilot, se va decide extinderea flotei şi pentru alte regiuni ale ţării, precum şi achiziţia de trenuri pe acumulatori.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...