Arhiepiscopul de Canterbury despre Dumnezeu şi Google: Google îmi dă tot timpul răspunsul greşit

Economica.net
12 05. 2013
bishop_justin_welby_91606500

Una dintre problemele cu care se confruntă liderul Bisericii Anglicane este că Dumnezeu nu este chiar atât de popular, notează Financial Times. Potrivit unui studiu recent, britanicii au chiar mai multă încredere în Google decât în Dumnezeu.

„Am văzut studiul. Am fost foarte supărat din cauza asta. Google îmi dă întotdeauna răspunsul greşit. De fapt vor să facă bani de pe urma noastră. Eu nu (am acest scop, n.r.)”, a spus arhiepiscopul.

Biserica Anglicană deţine o avere de peste cinci miliarde de lire sterline, inclusiv proprietăţi imobiliare şi investiţii în fonduri de hedging şi companii.

Înainte de a intra în rândul clerului, Welby a ocupat postul de director în cadrul companiei petoliere Enterprise Oil.

„În 1987 se afla la numai doi ani distanţă de a renunţa la Mamon (demonul lăcomiei) şi de a încep o strălucită carieră alături de Dumnezeu, carieră care l-a propulsat de la umil preot paroh în Nuneaton la lider spiritual al celor 77 de milioane de anglicani din toată lumea”, scrie Financial Times.

Potrivit rezultatelor unui sondaj realizat în Marea Britanie, publicat la sfârşitul lunii aprilie, instituţiile religioase se situează în privinţa încrederii britanicilor imediat după Google, ambele cu circa 17%. Pe prima poziţie se află sistemul naţional de sănătate (37%), urmat de poliţie (26%), organizaţiile caritabile (21%) şi supermarketurile (19%).

Instituţiile religioase au reuşit, însă, să depăşească în privinţa încrederii britanicilor, printre altele, Facebook (9%), bănci (7%) sau politicieni (3%).