Arhitecţii de la Redesign au lansat, în Braşov, proiectul rezidenţial exclusivist Stejeriş

Economica.net
16 10. 2019
c1_9_bb_34933700

Investiția totală în proiect este estimată la peste 15 milioane de euro. Prima fază a proiectului cuprinde trei clădiri cu un număr total de 41 de apartamente, ce vor fi finalizate în primul trimestru din 2020. Gradul de contractare din prima fază este de aproape 90%, în timp ce din faza imediat următoare, ce include două clădiri cu livrarea programată în trimestrul III 2020, s-au contractat peste 50% din unități.

„Ritmul vânzărilor a fost în linie cu așteptările noastre, și anume, deși mixul de apartamente din Stejeriș include momente speciale pentru fiecare tip de locuinţă, începând de la cele cu 2 sau 3 camere, cu ferestre largi pe toată lungimea livingului sau dormitoarelor, duplexuri pe două etaje, apartamente penthouse sau loft cu spații pe dublă înălţime şi pereţi cortină de până la 6 metri înălţime, în primele luni de la lansarea proiectului majoritatea discuțiilor si contractelor încheiate au vizat unități de 2 sau 3 camere. Apoi, în vara acestui an, pe măsură ce lucrările de construcții au evoluat şi clienții au putut admira priveliștea spectaculoasă direct din viitoarele apartamente, interesul a crescut foarte tare, inclusiv pentru unitățile mai mari, astfel am reușit să contractăm, încă din această fază, apartamente penthouse, cu o suprafață de peste 300 mp construiți, acestea fiind unele dintre cele mai spectaculoase unități rezidențiale din Brașov, cât şi apartamente tip duplex pe două etaje cu acces individual şi grădini proprii, ce sunt o alternativă ideală la o casă individuală în acesta zonă a Brașovului”, spune Ionut Guțiș, Managing Partner Redesign. 

Compania va administra complexul şi după predarea apartamentelor, cu scopul de a menţine un standard înalt de locuire, în linie cu specificul exclusivist al proiectului. Serviciile de administrare vor include şi opțiunea de management al apartamentelor în scopul închirierii în regim hotelier sau pe termen mediu și lung, pentru un număr limitat de unități.

Apartamentele se vor livra complet finisate, inclusiv cu mobilierul de bucătărie, iar, în acest scop, a fost semnat un parteneriat cu Kuxa Studio.

Redesign şi-a început activitatea în 2005 ca birou de arhitectură, furnizând până în anul 2013 exclusiv servicii de proiectare rezidențială şi comercială, cu proiecte diverse în Romania, Europa de Vest şi Asia.